Prima pagină » Știri » Cei doi români uciși în atacul terorist de la In Amenas vor fi înmormântați joi

Cei doi români uciși în atacul terorist de la In Amenas vor fi înmormântați joi

Cei doi români uciși în atacul terorist de la In Amenas vor fi înmormântați joi, unul în Ploiești, iar celălalt în localitatea natală, Bărcănești, din județul Prahova, trupurile neînsuflețite ale celor doi fiind depuse, după necropsie, la biserici din cele două localități.

Cei doi români uciși în atacul terorist de la In Amenas vor fi înmormântați joi, unul în Ploiești, iar celălalt în localitatea natală, Bărcănești, din județul Prahova, trupurile neînsuflețite ale celor doi fiind depuse, după necropsie, la biserici din cele două localități.

Trupul neînsuflețit al lui Mihail Bucur este depus, de marți, la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Ploiești.

Mihail Marius Bucur, inginerul ploieștean ucis în urma atacului terorist de la o rafinărie din Algeria, va fi înmormântat în cimitirul „Viișoara” din Ploiești, slujba de înmormântare fiind programată pentru ora 11.00 la biserică, după care cortegiul funerar va străbate aproape întreg orașul, în condițiile în care biserica este situată în zona de sud a orașului, iar cimitirul este în cartierul din nordul Ploieștiului.

Celălalt român ucis în Algeria, Tiberiu Ionuț Costache, va fi înmormântat la Bărcănești, sicriul cu trupul neînsuflețit fiind depus, miercuri dimineață, la biserica din satul Tătărani, comuna Bărcănești, unde bărbatul s-a născut, a crescut și unde trăiesc părinții săi.

Slujba de înmormântare va începe la ora 12.00 și va avea loc la o biserică pentru care Tiberiu Ionuț Costache făcuse numeroase donații, spun localnicii.

Aeronava C-27 J Spartan a MApN cu trupurile neînsuflețite ale celor doi români decedați în Algeria, în atentatul terorist de la In Amenas, a ajuns marți dimineață în țară, la Aeroportului Militar Otopeni, la baza aeriană 90 având loc și o scurtă slujbă religioasă. Cortegiul funerar cu trupurile celor doi români – Tiberiu Ionuț Costache și Mihail Marius Bucur – a fost escortat de la Aeroportul Militar Otopeni până la Ploiești de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova. Cei doi bărbați au fost duși la morga din Ploiești, unde au fost făcute autopsiile.

Surse apropiate anchetei declarau pentru corespondentul MEDIAFAX că primele date ale autopsiei arată că bărbații aveau multiple traumatisme care ar fi putut fi provocate de suflul unor explozii puternice. Sursele citate spuneau că fețele acestora nu erau distruse și că ambii au putut fi identificați de către familii.

De asemenea, o femeia care s-a recomandat drept nașa lui Mihail Bucur afirma că pe trupul acestuia nu au fost descoperite, la necropsie, urme de gloanțe.

„Cauzele sunt multiple: traumatisme de organe de membre cauzate probabil de suflul unei explozii. Nu sunt gloanțe, asta este clar. Am făcut demersurile necesare și voi urmări să fie chiar urmate toate etapele pentru a se clarifica atât condițiile în care s-au produs cele două tragedii, cât și cauzele care au dus la ceea ce nu ne explicăm cu toții”, a afirmat femeia. Tiberiu Costache, în vârstă de 36 de ani din Bărcănești și Mihail Bucur, de 40 de ani, din Ploiești, au murit în urma atacului terorist de la rafinăria din In Amenas, din Algeria.

Tiberiu Costache, în vârstă de 36 de ani din Bărcănești și Mihail Bucur, de 40 de ani, din Ploiești, au murit în urma atacului terorist de la rafinăria din In Amenas, din Algeria. Tiberiu Costache era tatăl unui băiețel de aproximativ șase ani, iar soția sa este însărcinată în luna a șaptea. Mihail Bucur avea doi copii – un băiat de 14 ani și o fetiță de trei ani. Ambii lucrau ca ingineri pe platforma petrolieră și amândoi petrecuseră în România sărbătorile de iarnă și revelionul și se întorseseră în Algeria cu câteva zile înaintea atacului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”