Cel puţin cinci morţi după o serie de explozii produse în Kabul, Afganistan

Publicat: 26 12. 2020, 17:46
Actualizat: 06 04. 2021, 15:14
Cel puţin cinci morţi după o serie de explozii produse în Kabul, Afganistan / Sursă FOTO: Pixabay - Caracter Ilustrativ

Cel puţin cinci persoane, inclusiv doi agenţi de poliţie, au fost ucise în urma unei serii de atacuri teroriste produse sâmbătă în oraşul Kabul şi în nordul Afganistanului, anunţă autorităţile, potrivit agenţiei Associated Press.

Cinci bombe au explodat sâmbătă în diverse zone din Kabul

Cinci bombe au explodat sâmbătă în diverse zone din capitala Afganistanului. Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite în atacuri, a declarat Maooma Jafari, un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătăţii.

Printre persoanele ucise figurează doi agenţi de poliţie.

Un alt atac a avut loc în provincia Balkh, situată în nordul Afganistanului, soldându-se cu moartea unui militar afgan.

Atentatele nu au fost revendicate, dar în Afganistan sunt active organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida, precum şi insurgenţii talibani.

Un atentat cu mașină-capcană avusese loc pe 20 decembrie în Afganistan

Cel puțin opt persoane au murit, duminică, în urma unui atac cu mașină-capcană, în vestul orașului Kabul, din Afganistan. Alte 15 persoane au fost rănite, între care un membru al Parlamentului, potrivit AP.

Ministerul de Interne din Afganistan a spus că a avut loc o explozie cu mașină-capcană în capitala afgană Kabul și cel puțin opt persoane au fost ucise.

Purtătorul de cuvânt al ministerului a declarat că explozia de duminică dimineață a rănit alte 15 persoane, inclusiv un membru al parlamentului, respectiv pe Khan Mohammad Wardak.

Tariq Arian, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat că responsabili de atac sunt “teroriştii”. Printre victime se numără femei şi copii, a precizat el.

În social media au apărut imagini cu flăcările de după explozie.