Condamnare definitivă pentru Bercea Mondial: opt ani și nouă luni de închisoare

Condamnare definitivă pentru Bercea Mondial: opt ani și nouă luni de închisoare
Publicat: 20/05/2014, 13:55
Actualizat: 31/07/2014, 14:13

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sandu Anghel a fost condamnat la opt ani și nouă luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat și opt luni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Pedepsele au fost comasate, Sandu Anghel urmând să o execute pe cea mai grea, respectiv de opt ani și nouă luni de închisoare. De asemenea, instanța i-a interzis lui Sandu Anghel unele drepturi, pe o durată de doi ani și șase luni după executarea pedepsei.

Din pedeapsa lui Sandu Anghel va fi redusă perioada reținerii și arestării acestuia, respectiv de la 20 februarie 2011 la 16 mai 2014.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a fost condamnat, prin aceeași decizie, la cinci ani și trei luni de închisoare cu executare și doi ani interzicerea exercitării drepturilor.

Totodată, instanța a respins ca nefondat recursul declarat de soția lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, împotriva deciziei de condamnare la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă și mărturie mincinoasă.

În februarie 2012, Tribunalul Olt l-a condamnat pe Bercea Mondial la șapte ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor calificat. Tot atunci, magistrații i-au condamnat pe Florin Anghel la șapte ani și șase luni de închisoare cu executare, iar pe Fănica Anghel la trei luni de închisoare cu suspendare.

Decizia Tribunalului Olt a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, care în 1 noiembrie 2013 a majorat pedeapsa la închisoare cu executare de la șapte ani și șase luni la zece ani în cazul lui Sandu Anghel.

De asemenea, pedepsele au fost majorate și pentru fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, care a fost condamnat la opt ani de închisoare, dar și pentru Fănica Anghel, condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă și mărturie mincinoasă.

Decizia Curții de Apel Craiova a fost atacată cu recurs la instanța supremă, care în 16 mai a dat o decizie definitivă în acest dosar.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat nepotul, pe Ionuț Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

În aprilie 2011, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și portul cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curții de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, pe soția interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Într-un alt dosar, Bercea Mondial a fost condamnat, în 18 aprilie 2013, de instanța supremă la doi ani de închisoare cu executare, pentru de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ancheta a stabilit că, în perioada 2001-2005, Bercea Mondial a acordat, sub formă de avans, marfă și împrumuturi financiare în sumă de 50.803.591.400 de lei vechi (peste 1.000.000 de euro), în condițiile în care între societățile administrate de acesta și firmele beneficiare nu s-au derulat tranzacții comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăților administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetați de Poliția Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru șase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”