Dan, audiată în comisie: Nu MAI stabilește numărul secțiilor, al buletinelor sau al ștampilelor / Au fost constituite 128 dosare penale privind posibile fraude la vot

Dan, audiată în comisie: Nu MAI stabilește numărul secțiilor, al buletinelor sau al ștampilelor /  Au fost constituite 128 dosare penale privind posibile fraude la vot
Publicat: 09/07/2019, 11:35

11:26 Ministrul Carmen Dan a declarat că, în urma sesizărilor trimise la MAI și verificărilor făcute, au fost constituite 217 dosare penale, din care 128 privind posibile fraude la alegerile din 26 mai. Ea a spus că în sistemul de monitorizare a votului au fost 9282 de notificări privind nereguli.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, în cadrul audierilor din Comisia parlamentară pentru anchetarea posibelilelor fraude la alegerile din 26 mai, că prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) au fost semnalate 9282 de notificări care au fost trimise spre verificarea Poliției. Dintre acestea, 8132 sesizări au fost făcute pe plan național iar 1150 de sesizări în străinătate. Carmen Dan a spus că MAI nu a primit informări de la Serviciul de Informații Externe sau de la Serviciul Român de Informații.

„În urma verificării sesizărilor primite și activităților desfășurate de către structurile MAI au fost constituite 217 dosare penale dintre care 128 de dosare privind posibile fraude la vot, astfel 65 de dosare privind fapta de a vota fără drept, 56 dosare privind fapta de a vota de două sau mai multe ori, 4 dosare privind fapta de a vota prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, trei dosare privind utilizarea unei cărți de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals, sau a unui buletin de vot fals. Alte 89 de dosare privesc infracțiuni circumscrise în textul electoral cum ar fi împiedicarea prin orice mijloc a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, vorbim de 25 de dosare, coruperea alegătorilor 15 dosare, violarea confidențialității votului 5 dosare”, a declarat ministrul de Interne.

Oficialul din Executiv a spus că într-un singur dosar a fost dispusă urmărirea penală pentru persoană, restul fiind începerea urmăririi penale pentru fapte.

„Din cele 217 dosare penale într-un singur dosar a fost dispusă urmărirea penală in persona la restul fiind vorba de urmărire penală in rem, adică pentru faptă. La acest moment au fost finalizate cercetări și au fost înaintate la Parchet cu propuneri de clasare un număr de 21 de dosare penale, rămânând în lucru 196 de dosare penale. Distribuția la nivel teritorial dacă interesează reflectă faptul că cele mai multe dosare penale rămase în lucru sunt în București, vorbim de 31, Giurgiu 22, Prahova 12, Harghita 10, Vaslui 8, Argeș 6. Pentru a avea o imagine comparativă în anul 2016, în contextul alegerilor parlamentare au fost deschise 218 dosare penale, iar la alegerile europarlamentare din cursul anului 2014 au fost deschise 258 de dosare penale”, a explicat ministrul.

De asemenea, Carmen Dan a susținut că timpul mediu de procesare a documentelor de identitate pentru alegerile europarlamentare a fost dublu, față de timpul mediu de procesare pentru referendum deși s-a folosit aceeași infrastructură.

„Vă pun la dispoziție câteva date suplimentare privind timpii necesari validării în SIMPV a documentelor de identitate, iar eu cu permisiunea dumneavoastră am avut, am cel puțin două constatări: prima constatare se referă la faptul că intervalele medii de timp necesare procesării de SIMPV a documentelor de identitate au fost diferite pentru alegerile europarlamentare față de referendumul național. Aș exemplifica și aș spune că timpul mediu de procesare a documentelor de identitate pentru alegerile europarlamentare a fost dublu, față de timpul mediu de procesare pentru referendum deși s-a folosit aceeași infrastructură. O altă constatare pentru aproape un milion de cetățeni timpul total de procesare a documentelor de identitate a fost cuprins între jumătate de minut și peste 8 minute”, a spus Dan.

Ministrul Afacerilor Interne este audiat, la ora transmiterii știrii, în Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai.

Marți a fost chemat la audieri și ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu.

Știrea inițială. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care este audiată, la ora transmiterii știrii în Comisia de anchetă a fraudelor electorale, a declarat, marți, că nu instituția pe care o conduce stabilește numărul secțiilor de votare, al buletinelor de vot, al ștampilelor sau al cabinelor de vot.

„Nu Ministerul Afacerilor Intrene stabilește numărul secțiilor de votare din țară. Acesta este atributul autorităților locale cu avizul Autorității Electorale Permanente. Ministerul Afacerilor Interne nu stabilește numărul de buletine de vot, numărul de ștampile sau cabine de vot, acest atribut îi aparține Autorității Electorale Permanente. Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții în interiorul secțiilor de votare, aici responsabilitatea îi revine președintelui Secției de votare, care răspunde de derularea tuturor activităților în secțai de votare și Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții în ceea ce privește funcționarea sistemului de monitorizare a prezenție la vot, nu are atribuții în ceea ce privește utilizarea tabletelor, nu are atribuții în ceea ce privește instruirea operatorilor acestor tablete, acest sistem aparține în integralitate Serviciului de Telecomunicații Speciale și instruirea acestor operatori este tot în sarcina STS”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne este audiat, la ora transmiterii știrii, în Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai.

Marți a fost chemat la audieri și ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu.

Obiectivele anunțate de Comisia parlamentară sunt: verificarea veridicității informațiilor vehiculate în contextul public cu privire la neregulile referitoare la funcționarea SIMPV – Sistemul Informatic de Monitroizare a Prezenței la Vot; numărul cetățenilor români cu drept de vot; eventualele neconcordonațe între procesele-verbale cu rezultatele încheiate la nivelul secțiilor de votare și la nivelul BEJ-urilor; eventualele neconcordanțe între numărul de participanți la vot și numărul buletinelor de vot întrebuințate; verificarea informațiilor referitoare la o eventuală utilizare excesivă a listelor suplimentare; verificarea modului de organizare și desfășurare a alegerilor; solicitarea de la autoritățile competente a unor informații referitoare la numărul și natura unor anumitor fapte de natură penală sesizate în legătură cu desfășurarea procesului electoral; identificarea unor soluții legislative, administrative sau tehnice de natură să îmbunătățească desfășurarea procesului electoral.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Trei zodii, weekend agitat. Vin probleme peste probleme
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer