Prima pagină » Știri » Doi tineri au murit și altul a fost rănit, în urma unui accident produs în județul Suceava

Doi tineri au murit și altul a fost rănit, în urma unui accident produs în județul Suceava

Doi tineri au murit și altul a fost rănit, în urma unui accident produs în județul Suceava
Doi tineri în vârstă de 21 și 29 de ani au murit și altul a fost rănit grav, duminică dimineață, în urma unui accident produs în județul Suceava, după ce mașina în care se aflau a lovit un podeț din beton, apoi s-a răsturnat.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc pe DJ 187, în comuna suceveană Volovăț, după ce un tânăr de 29 de ani a pierdut controlul volanului din cauza vitezei într-o curbă periculoasă, a intrat pe contrasens, s-a izbit de un podeț de beton din fața unei case, după care mașina s-a răsturnat.

În urma impactului, șoferul și pasagerul din față, în vârstă de 21 de ani, au murit, iar un al treilea tânăr, de 22 de ani, aflat pe bancheta din spate, a fost grav rănit.

Tânărul rănit a fost scos din mașină de un echipaj al Detașamentului de pompieri Rădăuți, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, care a precizat că pacientul a fost transportat inițial la spitalul din Rădăuți de unde a fost transferat, în comă, la Spitalul Județean Suceava.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz și urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului, dar și a îmbibației alcoolice a șoferului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cum ne ajută citricele să ne reglăm emoțiile?