Prima pagină » Știri » Două seifuri furate, găsite într-un lac de acumulare din Argeș

Două seifuri furate, găsite într-un lac de acumulare din Argeș

Două seifuri furate, găsite într-un lac de acumulare din Argeș
Două seifuri deschise și pline cu mâl au fost găsite în lacul de acumulare de la Golești din Argeș, polițiștii spunând că este posibli ca acestea să fi fost aruncate acolo, în urmă cu doi ani, de persoane care au spart două firme din județ, între care și o reprezentanță auto.

Două seifuri deschise și pline cu mâl au fost găsite în lacul de acumulare de la Golești din Argeș, polițiștii spunând că este posibli ca acestea să fi fost aruncate acolo, în urmă cu doi ani, de persoane care au spart două firme din județ, între care și o reprezentanță auto.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Argeș, seifurile au fost observate de doi polițiști care se aflau pe marginea barajului golit recent.

Astfel, la fața locului a ajuns o echipă de criminaliști care a început o anchetă în acest caz.

De asemenea, au fost trimise o macara și un tractor cu troliu pentru a scoate cele două seifuri, care cântăreau câteva sute de kilograme, pe marginea barajului.

Seifurile erau deschise, pline cu mâl, fără să fie descoperite acte sau bani în interiorul lor.

Oamenii legii au spus că este posibil ca cele două seifuri să fi fost furate, în 2010, de la o reprezentanță auto de pe autostrada București-Pitești și de la o firmă din comuna Mărăcineni. Autorii celor două jafuri au fost prinși de către polițiști și condamnați, ei executând pedepsele în Penitenciarul Colibași.

Posesorii seifurilor spuneau în 2010 că în ele se aflau în momentul comiterii infracțiunilor 2.000, respectiv 8.400 de lei.

În urma investigațiilor făcute la acea dată s-a format un cerc de suspecți, ulterior autorii fiind identificați și arestați. Aceștia si-au recunoscut faptele și au declarat că au aruncat casele de bani într-un lac, fără a putea preciza despre ce lac este vorba. Anul trecut, hoții au fost condamnați de Tribunalul Vâlcea la închisoare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii