Prima pagină » Știri » Dramă în Suceava: un copil a murit și alți doi au fost răniți într-un accident provocat de mama lor

Dramă în Suceava: un copil a murit și alți doi au fost răniți într-un accident provocat de mama lor

Dramă în Suceava: un copil a murit și alți doi au fost răniți într-un accident provocat de mama lor
Un copil în vârstă de două luni a murit, iar alți doi copii de cinci și opt ani au fost răniți, după ce mașina în care se aflau, condusă de mama lor, a intrat într-un cap de pod pe un drum județean din Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Poliției Județene Suceava, o tânără de 25 de ani din localitatea suceveană Ulma conducea, duminică, un autoturism pe DJ 209G, în comuna Straja, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea și a intrat într-un cap de pod.

În autoturism se aflau femeia și cei trei copii ai acesteia, iar în urma impactului un bebeluș de două luni a murit și ceilalți doi copii, de cinci și opt ani, au fost răniți.

În momentul producerii accidentului, niciuna dintre persoanele aflate în autoturism nu purta centură de siguranță, doar copilul care a murit se afla într-un scaun special.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Experimentul unui român divorțat. Ce s-a întâmplat când a ieșit în oraș purtând din nou verigheta: „E flirt fără presiune, e atracție?”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”