Prima pagină » Știri » Femeie înșelată de un fals medic ce i-a promis că o programează la un examen tomograf

Femeie înșelată de un fals medic ce i-a promis că o programează la un examen tomograf

Femeie înșelată de un fals medic ce i-a promis că o programează la un examen tomograf
O femeie dintr-o comună suceveană a fost înșelată, luni, cu 600 de lei de un fals medic care i-a promis că o programează la un examen tomograf și după ce i-a luat banii a trimis-o spre un cabinet medical, iar apoi a dispărut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie dintr-o comună suceveană a fost înșelată, luni, cu 600 de lei de un fals medic care i-a promis că o programează la un examen tomograf și după ce i-a luat banii a trimis-o spre un cabinet medical, iar apoi a dispărut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Cristian Papuc, a declarat corespondentului MEDIAFAX că o femeie în vârstă de 75 de ani din comuna suceveană Fântânele a fost înșelată cu 600 de lei de un fals medic.

Potrivit cercetărilor polițiștilor, femeia a venit, luni, în municipiul Suceava, unde a mers la o clinică pentru a se programa pentru un examen tomograf. Ea a fost programată pentru luna septembrie, iar când a ieșit din clinică a fost abordată de o persoană care i-a spus că e medic și că o poate ajuta să facă mai repede examenul respectiv.

Bărbatul i-a cerut 600 de lei pentru examenul ce urma să fie făcut la Policlinica din Suceava.

După ce i-a luat banii, falsul medic a trimis-o pe femeie la un cabinet medical din incinta Policlinicii și apoi a dispărut.

Femeia a constatat ulterior că a fost înșelată și a reclamat fapta la Poliție.

Papuc a precizat că polițiștii fac cercetări pentru identificarea respectivului bărbat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa germană: România, prinsă în focul încrucișat al războiului Rusiei împotriva Ucrainei
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Fenomenul „floodlighting”: de ce unii oameni dezvăluie prea multe prea repede la începutul unei relații