Prima pagină » Știri » Filmul lui Cristian Nemescu – câștigătorul secțiunii Un Certain Regard la Cannes

Filmul lui Cristian Nemescu – câștigătorul secțiunii Un Certain Regard la Cannes

"California Dreamin'' (nesfârșit)", primul lungmetraj al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câștigat, sâmbătă seară, marele premiu al secțiunii Un Certain Regard la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanți ai producătorului filmului.

"California Dreamin’ (nesfârșit)", primul lungmetraj al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câștigat, sâmbătă seară, marele premiu al secțiunii Un Certain Regard la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanți ai producătorului filmului.

Premiul a fost acordat de un juriu prezidat de regizoarea franceză Pascale Ferran și format din Cristi Puiu, Jasmine Trinca (actriță, Italia), Kent Jones (scenarist, SUA) și Bian Qin (critic, China).

Pascale Ferran a dedicat și a înmânat premiul editorului de montaj Cătălin Cristuțiu.

Este pentru a doua oară când un film românesc câștigă premiul secțiunii Un Certain Regard, după ce Cristi Puiu a reușit același lucru cu "Moartea domnului Lăzărescu" în 2005.

Produs de MediaPro Pictures, "California Dreamin’ (nesfârșit)" îi are în rolurile principale pe Armand Assante (căpitanul american Jones, responsabil cu amplasarea unui radar NATO la granița României cu Serbia) și Răzvan Vasilescu (Doiaru, un șef de gară excesiv de zelos și, totodată, un mafiot local).

De la Cannes, Armand Assante a declarat pentru MEDIAFAX că decernarea premiului filmului "California Dreamin’ (nesfârșit)" a fost "un moment extrem de puternic", "un omagiu minunat și binemeritat" adus lui Cristi. "Vreau doar ca familia lui să știe că a fost aplaudat timp de șapte minute în picioare. Numele lui a tot apărut în discursuri, iar apoi s-a anunțat că este câștigător. A fost un moment extrem de puternic. Un omagiu minunat și binemeritat. Faptul că primește acest premiu e firesc, pentru că este vorba de un film în adevăratul sens al cuvântului. Publicul a fost emoționat. Sunt sigur că filmul va avea succes internațional și sper să fie arătat în Statele Unite, pentru că americanilor le va plăcea", a spus actorul.

Răzvan Vasilescu se "bucură din suflet" că premiul a revenit filmului "California Dreamin’ (nesfârșit)".

"E foarte important acest premiu", a declarat pentru MEDIAFAX Răzvan Vasilescu, aflat la Cannes. "Sunt foarte, foarte emoționat și impresionat de acest premiu, pe care filmul îl merită. Îi mulțumesc lui Cristi pentru că m-a distribuit în film, le mulțumesc Studiourilor MediaPro, actorilor și operatorilor", a adăugat actorul.

Scenariul scris de Cristian Nemescu și Tudor Voican a pornit de la o întâmplare reală. În 1999, într-un sat din Bărăgan, un tren NATO care transportă echipament militar este oprit în gară pe motiv că nu are toate actele necesare. Venirea americanilor cu o întârziere de 55 de ani în România transformă mica așezare într-un tărâm al tuturor posibilităților. Iar în timp ce între fata șefului de gară (Maria Dinulescu) și un soldat american (Jamie Elman) se înfiripă o poveste de dragoste, între Doiaru și căpitanul Jones începe un război al nervilor.

Cristian Nemescu s-a afirmat cu scurtmetrajul studențesc "Poveste la scara C", care a fost selecționat la mai multe festivaluri internaționale și a obținut premii în Slovacia, Slovenia, Statele Unite, Croația. A făcut apoi mediumetrajul "Marilena de la P7", care a participat anul trecut la Semaine de la Critique, cea mai veche secțiune paralelă cu Festivalul de la Cannes. În august 2006, când și-a pierdut viața într-un accident de circulație, la vârsta de 27 de ani, primul lui lungmetraj se afla în post-producție.

Văduvit de viziunea regizorală a creatorului său, "California Dreamin’" a rămas nesfârșit, iar acest lucru este menționat chiar în titlul filmului pentru a sublinia că publicul nu va ști niciodată cum ar fi arătat montajul final al lui Cristian Nemescu. Producătorii au decis să nu intervină în montajul inițial al regizorului și să redea filmul așa cum l-a lăsat el. Au fost făcute doar câteva mici corecturi, pe care Cristian Nemescu le comunicase deja editorului de montaj Cătălin Cristuțiu.

Pe Croazetă, "California Dreamin’ (nesfârșit)" a avut proiecția oficială chiar sâmbătă, cu puțin timp înainte de decernarea premiului, fiind ultimul film din programul secțiunii Un Certain Regard de anul acesta.

"California Dreamin’ (nesfârșit)" concurează, totodată, pentru Camera d’Or – trofeul acordat de Festivalul de la Cannes unui film de debut, indiferent de secțiunea din care face parte.

Juriul secțiunii Un Certain Regard a mai acordat, sâmbătă seara, două premii. "Le rêve de la nuit d’avant", regizat de actrița franceză de origine italiană Valeria Bruni-Tedeschi, a primit premiul special al juriului, în timp ce "Bikur Hatizmoret"/"La visite de la fanfare" al israelianului Eran Kolirin a obținut premiul "coup de coeur" al juriului, transmite AFP. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Căldura extremă a făcut mii de victime în România
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”