Prima pagină » Știri » Fost ofițer SRI cere intervenția UE în modul în care se face justiția din România. „Ar trebui să ia măsuri punitive”

Fost ofițer SRI cere intervenția UE în modul în care se face justiția din România. „Ar trebui să ia măsuri punitive”

Fost ofițer SRI cere intervenția UE în modul în care se face justiția din România.
Detalii pe Gândul

„Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri punitive (dacă problemele nu se rezolvă -n.r.), dar în special, ar trebui să fie atenți să nu fie mințiți de către autoritățile din România. Într-o Europă bazată pe valori precum libertatea, este imposibil să avem o Uniune atât timp cât românii nu sunt de fapt liberi”, a declarat Daniel Dragomir.

Fostul ofițer SRI a avertizat, la conferința de presă ce a avut loc la Clubul de presă din Bruxelles având ca temă situația actuală a justiției din România, asupra implicării serviciilor de informații, implicare ce are drept scop, potrivit fostului ofițer SRI, eliminarea celor care se opun sistemului, incluzând aici media, personalitățile publice, dar și cetățenii de rând.

O altă problemă semnalată de Daniel Dragomir la Bruxelles a fost „recrutarea” de către serviciile de informații a judecătorilor și procurorilor, cărora li s-ar transmite ce soluții să dea în anumite dosare.

„Serviciile de informații, care nu au dreptul conform Constituției să se implice în astfel de probleme, sunt în colaborare cu judecătorii”, a completat Dragomir, care a mai declarat că supravegherea „în masă” a populației a ajuns, practic, la ordinea zilei.

Fostul ofițer a comparat condițiile din centrele de reținere și penitenciarele din România cu cele din gulagurile sovietice, prezentând fotografii ale celulor în care erau încarcerați chiar și opt deținuți într-un spațiu de 10 metri pătrați.

Daniel Dragomir a dat ca exemplu de soluție la problemele din sistemul judiciar românesc un moratoriu privind extrădarea în România a suspecților „până când Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau CEDO consideră că sistemul penal din România respectă pe deplin standardele Uniunii Europene”.

Daniel Dragomir, cel care a inițiat și lansat inițiativa civică ‘România 3.0’, a fost prezent, miercuri, la o conferință de presă ce a avut loc la Clubul de presă din Bruxelles, având ca temă situația actuală a justiției din România. La eveniment a fost prezent și David Clark, consultant politic american, care a susținut, într-un raport prezentat în fața Comisiei pentru Securitate si Cooperare în Europa – US Comitetul Helsinki în 2017, că Serviciul Român de Informații (SRI), „succesor al Securității comuniste, joacă un rol important în conducerea procurorilor anticorupție.”

„Concluzia mea e că în România, lupta anticorupție a devenit și o violare a libertății într-un mod fundamental”, a declarat, miercuri, la Bruxelles, David Clark.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SUA pregătesc o nouă hartă strategică a Orientului Mijlociu. Planul lui Trump
Digi24
Cum încearcă „tocilara sexy” să convingă mai multe italience să urmeze o carieră în domeniul științific. Quantum Girl e virală pe net
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Adevarul
Pericolul care pândește democrațiile europene. Matthew Kaminski, fost redactor-șef „Politico“: „Oamenii sunt nemulțumiți că elitele i-au dezamăgit“
Mediafax
An școlar 2026-2027. Calendarul COMPLET al cursurilor și vacanțelor
Click
Motivul pentru care Marcel a vrut să participe la „Insula Iubirii” cu soția sa. Ce vrea să vadă Armina
Digi24
Scandal-monstru în avion. Pasagerii s-au văzut obligați să lege cu bandă adezivă un bărbat recalcitrant
Cancan.ro
Motivul real pentru care Marcel și Armina au fost dați afară DE URGENȚĂ de la Insula iubirii 2026. Cum a comis-o soția lui Maluma
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
România are 138 de radare fixe care zâmbesc și se încruntă. Dar niciunul nu te amendează
Descopera.ro
Până și bebelușii învață mai ușor decât modelele AI
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Un smartphone a rezistat unei căderi stratosferice de la 30.000 de metri, conform unui test Guinness World Records
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie