Fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, audiată la DNA în dosarul Grăjdan

Fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, audiată la DNA în dosarul Grăjdan
Publicat: 28/05/2012, 13:20
Actualizat: 28/05/2012, 13:20

Dorina Isopescu, fost șef al ISC în perioada 2005-2009, a fost audiată, luni, la DNA în dosarul în care Adrian Balaban-Grăjdan este cercetat pentru favorizarea infractorului, fiind întrebată în legătură cu modul în care instituția s-a constituit parte civilă în procesul „Trofeul calității”.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Dorina Isopescu a arătat în fața procurorilor anticorupție că a înțeles să introducă Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) ca parte civilă în dosarul „Trofeul calității” doar după ce a analizat raportul întocmit în timpul anchetei de către expertul Direcției Naționale Anticorupție.

Isopescu le-a spus procurorilor că inițial ISC nu a dorit să se constituie parte civilă, dar după ce a văzut concluziile raportului expertului DNA care arătau că inspectoratul ar fi fost prejudiciat de faptele inculpaților din dosarul „Trofeul calității”, a admis ca instituția să intre ca parte civilă în procesul penal, potrivit surse citate.

Întrebată de procuror dacă au existat la acel moment presiuni din partea anchetatori sau inculpaților din dosar, Isopescu ar fi arătat că nu au fost făcute presiuni, reafirmând că introducerea ISC în procesul penal s-a datorat exclusiv raportului expertului DNA.

Sursele citate au precizat că audierile în acest dosar vor continua, urmând să dea declarații în fața procurilor toate persoanele din vechea și actuala componență a ISC.

Fostul șef al ISC Adrian Balaban-Grăjdan este cercetat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului, după ce a trimis instanței supreme, fără să aibă avizele necesare, adresa privind retragerea inspectoratului din procesul „Trofeul calității”, la o zi după ce a fost învestit în funcție.

Procurorii DNA l-au audiat, în 24 mai, pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan și i-au adus la cunoștință acuzațiile, respectiv de favorizare a infractorului. După mai bine de opt ore de audieri, Grăjdan a fost lăsat să plece, el fiind cercetat în libertate în acest dosar.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale întocmite de procurori, în 22 mai, Constantin-Adrian Balaban Grăjdan, cu încălcarea dispozițiilor legale și a procedurilor interne privind circuitul documentelor și fără a avea avizul vreunei direcții din ISC, a întocmit, a semnat și a transmis la Înalta Curte de Casație și Justiție o adresă potrivit căreia renunță, în numele instituției, la pretențiile civile în dosarul „Trofeul calității”.

În acest dosar, aflat în faza recursului la instanța supremă, Inspectoratul de Stat în Construcții se constituise parte civilă încă din faza de urmărire penală.

„Împrejurările în care a fost emisă adresa respectivă către Înalta Curte de Casație și Justiție (în cea de a doua zi de la numirea în funcție a inspectorului general, în condițiile în care acesta nu preluase oficial atribuțiile specifice funcției, termenul scurt în care a fost redactată și trimisă la instanță, lipsa avizelor direcțiilor de specialitate, lipsa unei opinii juridice din partea consilierului juridic căruia îi fusese repartizată cauza, lipsa unei fundamentări a cererii raportat la sentința prin care inculpații au fost obligați la despăgubiri către ISC) conturează ipoteza că învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan a emis adresa în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile inculpaților și pentru a îngreuna cercetarea judecătorească”, au notat procurorii DNA în rechizitoriu.

Secretarul general al Inspectoratului de Stat în Construcții Marian Bucur și alți cinci angajați au fost audiați, în 24 mai, la DNA, în calitate de martori, în legătură cu modul în care Constantin Adrian Balaban-Grăjdan a decis trimirea la instanța supremă a adresei privind retragerea instituției din procesul „Trofeul calității”.

Aceștia ar fi declarat în fața procurorilor că au fost luați prin surprindere de adresa depusă la dosar, că Grăjdan nu s-ar fi consultat cu nimeni în legătură cu emiterea documentului și că nu înțeleg poziția acestuia, potrivit unor surse judiciare.

În 24 mai, Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea ISC. Decizia a fost luată de premier după ce Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituției din procesul „Trofeul Calității” fără să îl informeze pe primul-ministru.

La momentul numirii, presa centrală a relatat că Grăjdan ar fi un apropiat al fostului inspector general Dorina Isopescu, trecută de la PNL la PSD.

În 23 mai, procurorii DNA au făcut percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții, de unde au ridicat documente.

Acțiunea procurorilor a fost declanșată după ce ISC a trimis instanței supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în „Trofeul calității”, pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

ISC a depus, marți, la dosarul „Trofeul calității”, un document semnat de Balaban-Grăjdan, prin care arăta că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

Totodată, ISC a arătat că evidențele contractelor cu instituția nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanței supreme să aibă în vedere și raportul Curții de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

În documentul depus la instanță se mai arată că ISC nu a efectuat niciun fel de servicii de organizare a evenimentului „Trofeul Calității în Construcții” și că toate contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice fără personalitate juridică aflate în subordinea inspectoratului, astfel că, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule din punct de vedere juridic.

ISC a menționat că structura bugetară a instituției nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activități și că din evidențele interne ale compartimentelor de specialitate nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil.

Potrivit DNA, ISC se constituise parte civilă în dosarul „Trofeul calității” încă din faza de urmărire penală. În 30 ianuarie, ICCJ a dispus ca instituția să primească despăgubiri civile de aproape 6,5 milioane lei, iar cu o săptămână înainte de adresa trimisă de Grăjdan, își majorase pretențiile la 7,5 milioane lei.

În dosarul „Trofeul calității”, prin decizia din 30 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a obligat pe Adrian Năstase, Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Mariana Ioana Popovici și Bogdan Popovici, în solidar cu SC Eurografica SRL, la despăgubiri civile către ISC în valoare de 3.337.452,5 lei.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calității”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

În același dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la Completul de cinci judecători al instanței supreme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un...