Prima pagină » Știri » Guvernul pregătește o nouă AMNISTIE FISCALĂ pentru personal neclerical

Guvernul pregătește o nouă AMNISTIE FISCALĂ pentru personal neclerical

Guvernul pregătește o nouă AMNISTIE FISCALĂ pentru personal neclerical
Guvernul pregătește o nouă AMNISTIE FISCALĂ pentru personal neclerical

Curtea de Conturi a descoperit mari prejudicii rezultate din sumele plătite de primării personalului neclerical, în completarea salariului, și a cerut recuperarea banilor cu majorări de întârziere, dar Guvernul va decide că banii au fost acordați legal, iar beneficiarii vor fi exonerați de la plată. Este vorba despre personal neclerical aferent unui număr de șase culte religioase, atât din unități de cult, cât și din unități de învățământ teologic acreditate.

Aceste măsuri sunt prevăzute într-o ordonanță de urgență pregătită de Guvern și obținută de MEDIAFAX.

În baza unei ordonanțe din 2001, de la bugetele locale este acordat, la cerere, un sprijin financiar pentru 18.951 persoane din categoria personalului neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase din România. Sprijinul a fost reglementat legal sub formă de contribuție lunară la nivelul salariului minim brut pe economie, dar în 2010, în contextul crizei economice, acest indicator a fost înlocuit cu valoarea de referință de 600 lei, fără să fie modificată direct ordonanța din 2001, dar cu mențiunea că sunt abrogate „orice alte dispoziții contrare”.

În proiectul de ordonanță redactat acum de Guvern se arată că, urmare a „reglementărilor neclare”, Curtea de Conturi, în controalele efectuate la mai multe unități administrativ-teritoriale, a stabilit prejudicii foarte mari pe anii 2011-2014, la care se adaugă majorările de întârziere până la data recuperării prejudiciului. În plus, pentru recuperarea prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi, instituțiile publice au blocat acordarea sumelor cuvenite personalului neclerical pentru lunile octombrie-decembrie 2014.

„Astfel, în această perioadă, prin blocarea sumelor care urmează a fi transferate la unitățile de cult pentru sprijinul financiar al personalului neclerical de către instituțiile publice cărora li s-au emis dispoziții de recuperare de către instituții publice cu atribuții de control, un număr de 473 persoane nu vor mai primi salariile pentru lunile octombrie, noiembrie si decembrie. Considerăm că neplata salariilor, în condițiile în care cultele religioase recunoscute nu le pot acoperi din fonduri proprii, creează probleme sociale determinate de prevederile legale diferite de acordare a contribuțiilor pentru personalul neclerical”, se arată în document.

Considerând că neluarea de urgență a măsurilor pentru exonerarea la plată a personalului neclerical are efecte negative în ceea ce privește nivelul de trai al acestei categorii de personal, Guvernul va decide exonerarea de la plată, de către instituțiile publice care trebuiau să asigure finanțarea, a sumelor reprezentând contribuții pentru personalul neclerical acordate în anii 2011-2014, care trebuie să fie restituite la cererea Curții de Conturi și va hotărî că banii au fost acordați legal.

„Sprijinul financiar pentru personalul neclerical acordat de la bugetele locale, în temeriul prevederilor Ordonanței 82/2001, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se consideră a fi acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se arată în actul normativ.

În același timp, la data intrării în vigoare a ordonanței, va înceta plata sumelor reprezentând contribuții pentru personalul neclerical, pentru care Curtea de Conturi a constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii, ordonatorii principali de credite având obligația să recalculeze contribuțiile prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate că sunt necuvenite.

La sfârșitul lunii iulie, printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a modificat Ordonanța 82/2001 privind sprijinul financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor recunoscute de stat. La acel moment, Executivul a definit personalul neclerical ca fiind personalul auxiliar al unui cult religios, în această categorie fiind inclusă și categoria de cântăreț bisericesc sau de cantor, aceștia beneficiind de sprijin de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Gândul relata că actul normativ viza aproximativ 19.000 de cântăreți bisericești cărora le fusese sistată plata salariilor ca urmare a controalelor Curții de Conturi care constatase că plățile au fost ilegale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Horoscop 2-8 octombrie. Oportunități profesionale pentru patru zodii, întâlniri neașteptate pentru Raci
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cu cât crește UE bugetul pentru cercetare și inovare și unde se duc banii?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!