Prima pagină » Știri » Ionescu Quintus: Îmi plec fruntea în fața Regelui Mihai. Destinul României, strâns legat de viața lui

Ionescu Quintus: Îmi plec fruntea în fața Regelui Mihai. Destinul României, strâns legat de viața lui

Ionescu Quintus: Îmi plec fruntea în fața Regelui Mihai. Destinul României, strâns legat de viața lui
Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat miercuri, după anunțul retragerii din viața publică a Regelui Mihai, că își pleacă fruntea în fața acestuia și afirmă că destinul României, dar și al lui personal sunt strict legate de acțiunile Majestății Sale.

”Îmi amintesc foarte bine că una din primele mele reacții publice am făcut-o la 8 noiembrie 1945, când am participat la manifestarea de protest și de solidaritate cu Majestatea Sa, la Ploiești. Așa s-a întâmplat să înceapă viața mea, cu o primă arestare, chiar la o participare, dar nu numai că am participat, am condus manifestarea de aici pentru acest tânăr rege de atunci și atât de bătrân astăzi și de stimat la noi și în toată lumea și mai ales în familiile regale din Europa”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mircea Ionescu Quintus.

Seniorul liberal susține că destinul României este strict legat de acțiunile Regelui Mihai.

”Am trăit foarte mult în paralel, ne-am cunoscut, fără îndoială, am fost la dânsul invitat în vizită de mai multe ori. În ultimul timp, de când nu mai este în țară, mă rog, interesul familiei regale nu s-a mai manifestat în privința mea și era normal, dar trebuie să spun că istoria țării noastre și destinele țării și poporului nostru sunt atât de strâns legate de viața și de atitudinile sale, încât, ca orice român, astăzi, atât de bătrân ce sunt, trebuie să-mi plec fruntea, să îi mulțumesc și să-i urez în această viață, mai puțin publică, sănătate și să fie multă, multă vreme în fruntea Casei Regale din țara noastră”, a mai precizat liberalul.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viața publică în favoarea Principesei Moștenitoare Margareta a României. Retragerea vine pe fondul unor grave probleme de sănătate – diagnosticele puse de echipa medicală sunt ”carcinomepidermoid metastazant”și ”leucemie cronică”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. Locatarii blocului lovit de o dronă se întorc acasă
Digi24
Fără perioadă de grație: SUA vor să-și reducă rapid prezența militară în Europa. Este vizat în primul rând NATO Force Model
Cancan.ro
Camelia Potec a intrat în panică și a cerut ajutorul SPP! Momente tensionate la gala aniversară a Nadiei Comăneci
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Mediafax
Au fugit de litoralul românesc! Românii fac coadă la vacanțele premium din Bulgaria
Click
Ultimele zile din viața Sandei Țăranu. Sora sa ne-a făcut dezvăluiri emoționante: „A fost pe picioarele ei până în ultima clipă"
Digi24
„Elveția Orientului Mijlociu” și problema Strâmtorii Ormuz. De ce a amenințat Donald Trump că va „arunca în aer” Omanul, aliat al SUA
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', predicții TULBURĂTOARE pentru restul anului 2026. A prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, iar acum...😲
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
TOP 5 trasee pe care să le parcurgi cu mașina în minivacanța de Rusalii
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Producătorii acuză presiuni pe piața uleiului de măsline