Prima pagină » Știri » Jumătate din accidentele rutiere din Capitală, din cauza pietonilor. Cei mai mulți au peste 60 ani

Jumătate din accidentele rutiere din Capitală, din cauza pietonilor. Cei mai mulți au peste 60 ani

Jumătate din accidentele rutiere din Capitală, din cauza pietonilor. Cei mai mulți au peste 60 ani
Jumătate din accidentele rutiere grave petrecute în Capitală în anul 2018 și în prima jumătate a acestui an au fost produse din cauza pietonilor, care nu ar fi respectat regulile. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani au fost vinovate în majoritatea cazurilor.

Pe parcursul anului 2018, în Capitală au fost înregistrate 569 de accidente grave soldate cu 58 de morți, 521 de răniți grav și 109 răniți ușor. Principalele cauze care au condus la producerea evenimentelor rutiere au fost traversare neregulamentară, neacordarea priorității pietonilor, dar și neacordarea priorității altor mașini.

În jumătate din totalul accidentelor produse anul trecut pe raza municipiului București au fost implicați pietoni.

„În anul 2018 au fost înregistrate 342 accidente rutiere grave în care au fost implicați pietoni, în urma lor 40 de persoane au decedat, 306 au fost rănite grav și 10 rănite ușor. 176 accidente rutiere grave s-au produs produse din vina pietonilor. În urma acestora 29 persoane au decedat, 147 au fost rănite grav și două persoane rănite ușor”, se arată într-un răspuns al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) la o solicitare a agenției de presă MEDIAFAX.

Conform datelor statistice, cele mai multe accidente grave de circulație produse din vina pietonilor au fost înregistrate în categoria de vârstă 61-100 de ani.

Cifrele sunt: între 0-30 ani – 29 accidente rutiere grave, 2 persoane decedate, 27 răniți grav, 1 rănit ușor. Între 31-60 ani – 53 accidente rutiere grave, 4 persoane decedate, 49 răniți grav, 1 rănit ușor. Între 61-100 ani – 94 accidente rutiere grave, 23 persoane decedate, 71 răniti grav (53% din totalul accidentelor rutiere grave produse din vina pietonilor).

Polițiștii Brigăzii rutiere din cadrul Poliției Capitalei au aplicat anul trecut, pentru indisciplina pietonală 2.8427 de sancțiuni contravenționale dintre care 4.990 de amenzi, diferența constând în avertismente.

Numărul de accidente grave s-a menținut pe un trend ascendent și în prima jumătate a acestui an. În primele șase luni din 2019, au fost înregistrate la nivelul Capitalei 300 de accidente rutiere grave soldate cu 24 de persoane decedate, 289 rănite grav și 66 rănite ușor. Pe primele trei poziții în clasamentul cauzelor care au condus la producerea accidentelor s-au menținut traversarea neregulamentară, neacordarea priorității pietoni și neacordarea priorității vehiculelor.

Jumătate dintre evenimentele rutiere au avut drept numitor comun pietonii, se arată în răspunsul Poliției Capitalei: „au fost înregistrate 152 accidente rutiere grave în care au fost implicați pietoni. 13 persoane decedate, 142 rănite grav, 13 rănite ușor. 82 accidente rutiere grave s-au produs din vina pietonilor. În urma acestora, 10 persoane au decedat, 73 au fost rănite grav, o persoană a fost rănită ușor”.

În cele mai multe dintre accidentele grave datorate pietonilor au fost implicați bătrânii.

„Între 0-30 ani – 23 accidente rutiere grave, o persoană decedată, 22 răniți grav, un rănit ușor. În categoria 31-60 ani – 18 accidente rutiere grave, o persoană decedată, 17 răniți grav. Între 61-100 ani – 41 accidente rutiere grave, 8 persoane decedate, 34 răniți grav (50% din totalul accidentelor rutiere grave produse din vina pietonilor)”, se arată în răspunsul DGPMB la solicitarea MEDIAFAX.

De la începutul anului 2019 și până în prezent, polițiștii Brigăzii Rutiere au aplicat pietonilor 10.318 sancțiuni contravenționale dintre care 1.384 de amenzi.

Conform unei analize a Brigăzii Rutiere din cadrul Poliției Capitalei, realizată la nivelul primelor șase luni ale anului curent, cele mai multe accidente de circulație în care au fost implicați pietoni s-au produs pe Șoseaua Berceni, Bulevardul Iuliu Maniu și Șoseaua Pantelimon.

” Un număr ridicat de accidente rutiere grave având ca și cauză principală neacordarea de prioritate pietonilor au fost înregistrate pe Șos. Berceni și Calea Giulești. De asemenea, cele mai multe accidente rutiere grave având ca și cauză principală traversarea neregulamentară au fost înregistrate pe Bd. Iuliu Maniu, Șos. Pantelimon, Șos. Olteniței, Șos. Ștefan cel Mare, Spl. Independenței, Bd. I.C. Brătianu și Șos. Alexandriei”.

Conform aceleiași analize, cele mai numeroase accidente de circulație în care au fost implicați pietoni s-au produs în zilele de luni și marți, trendul victimizării fiind unul descendent spre finalul săptămânii iar intervalele orare în care s-au petrecut evenimentele rutiere au fost 16.00-17.00, 13.00-14.00 și 06.00-07.00.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Reacția primarului PSD al Galațiului la declarația lui Sorin Grindeanu, care a ezitat să spună că drona care a explodat este rusească
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului