LEGEA CALORIFERUL. Statul vrea să interzică închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare

LEGEA CALORIFERUL. Statul vrea să interzică închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare
Publicat: 06/02/2014, 23:45
Actualizat: 03/09/2019, 02:01

Președintele ANRSC, Doru Ciocan, vrea să fie interzisă prin lege închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare, pe motiv că „șmecheria” de a beneficia de căldura venită prin pereți de la vecini ar fi o încălcare a Constituției, în legătură cu care s-au primit numeroase plângeri.

Ideea introducerii unei contribuții obligatorii pentru căldura furnizată „prin pereți” de apartamentul vecin a fost lansată și în 2003, de un consilier al ministrului de atunci al Administrației Publice, Octav Cozmâncă (PSD), consilier demis din funcție în urma scandalului rezultat.

Contactat de MEDIAFAX, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), Doru Ciocan, a declarat că se pune problema interzicerii închiderii repartitoarelor și că va fi făcut „un studiu” pentru a se stabili „modul în care se asigură încălzirea în apartamente”, iar ulterior, în funcție de rezultate, ar putea fi modificată legislația în vigoare, inclusiv în sensul obligării proprietarilor să mențină un anumit nivel al temperaturii în locuințe.

Întrebat care sunt rațiunile acestei intenții, Ciocan a spus: „Citiți articolul 44 din Constituție. Să-l respectăm! E pe asigurarea confortului oamenilor și sănătatea clădirilor”.

COMENTARIUL LUI CRISTIAN TUDOR POPESCU despre Legea Caloriferul: „Îmi aduce aminte de Balconaida de pe vremea lui Ceaușescu”.

Articolul din legea fundamentală la care face referire șeful ANRSC are ca obiect dreptul de proprietate privată, care „obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.

Întrebat cum este încălcat acest articol, Doru Ciocan a răspuns: „Trebuie respectat. Discuțiile de la care am pornit noi să facem acel studiu comportă trei elemente de bază: 1. Acest principiu de bună vecinătate; 2. Sănătatea populației locuitoare la bloc; 3. Sănătatea construcțiilor, așa ceaușiste cum sunt ele, dar nu numai”.

Solicitat să spună dacă prin interdicția pe care o dorește nu se încalcă tocmai dreptul de proprietate privată, Ciocan a fost vehement: „Ce drepturile omului? Sunt apartamente unde stau șapte copii. De ce să se îmbolnăvească copiii de la mucegai? Că ține caloriferul închis?”.

Argumentul lui Ciocan legat de sănătatea clădirilor pleacă de la starea „blocurilor lui Ceaușescu”. „Blocurile lui Ceaușescu, știți cum le-a făcut…Trebuie să le păstrăm”, a spus el.

Întrebat, în eventualitatea că interdicția va fi literă de lege, dacă vor trebui să țină caloriferul deschis cei care pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, în concediu, de pildă, președintele ANRSC a răspuns: „Poți să pleci și la Paris, nu contează!”.

Doru Ciocan nu a putut să ofere detalii despre cum s-ar putea aplica prevederea pe care și-o dorește, respectiv cine și cum va controla dacă toți locatarii țin repartitoarele „pe plus”. Cert este că intenția sa face obiectul unui studiu. „O să vedem. Facem un studiu”, a răspuns el.

Întrebat de gândul cine va face studiul, președintele ANRSC a spus că se va face împreună cu „specialiști de la institute de cercetări și profesori de la instituțiile de învățământ superior care sunt specializate în instalațiile sanitare, termo-tehnice, de termoficare din România și nu numai”. Referitor la faptul că un asemenea studiu ar putea implica și intrarea în locuințe, Doru Ciocan a spus că „aceste studii se fac de către oameni care au multe cunoștințe practice și teoretice. Noi avem foarte multe informații culese din apartamentele oamenilor până acum”.

Potrivit șefului ANRSC, în legătură cu subiectul închiderii caloriferelor „sunt plângeri și de o parte, și de alta”. Așadar, perspectiva interdicției de a închide caloriferul îi revoltă pe cei care consideră că e dreptul lor să-și regleze cum doresc nivelul de căldură din apartament, câtă vreme chiar acesta este rolul repartitorului.

În privința situației ipotetice ca un locatar să aibă nevoie, din motive medicale, de o anumită temperatură în apartament, fie aceasta scăzută sau ridicată, Ciocan este de părere că „nu poți să mulțumești pe toată lumea”. „Știți vorba aia: omul are cinci degete la o mână și nu sunt la fel”, a mai spus el.

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Instituția are ca scop reglementarea și monitorizarea la nivel central a activităților din domeniul serviciilor comunitare de utilități publice aflate în atribuțiile sale.

„Informațiile toate pe care eu le-am spus sunt și la Ministerul Dezvoltării”, a precizat pentru gândul Doru Ciocan. Referitor la întrebarea dacă a avut o discuție directă pe acest subiect cu ministrul Liviu Dragnea, președintele ANRSC a spus: „Noi facem informări între noi tot timpul, iar fiecare dintre noi, ca tehnicieni în aceste posturi, avem libertatea să analizăm și să facem toate lucrurile necesare pentru a duce mai departe spre binele populației, spre binele acestor locuințe condominiale și la respectarea reglementărilor. Noi fiecare dintre noi știm foarte bine ce facem și consider că le facem și fiți siguri că și domnul vicepremier și domnul ministru al Dezvoltării și alte instituții ale statului au informațiile necesare”.

Doru Ciocan conduce ANRSC din mai 2012, el fiind anterior consilier județean în Bistrița-Năsăud.

În 2003, în contextul debranșărilor masive de la sistemul centralizat de încălzire și al eforturilor Guvernului PSD de a proteja RADET, Corneliu Stelniceanu, consilier în Ministerul Administrației Publice, declara agenției MEDIAFAX că locatarii care își vor monta centrale termice vor fi obligați să achite, începînd cu iarna viitoare, o parte din cheltuielile pentru încălzire suportate de proprietarii apartamentelor nedebranșate.

El motiva ideea prin faptul că locuințele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire beneficiază de o temperatură minimă de circa 15 grade Celsius – asigurată atît de conductele de tranzit cu apă caldă care fac legătura cu apartamentele conectate la acest sistem, cît și de căldura ambientală provenită de locuințele vecine, deși temperatura exterioară este de 0 grade.

Consilierul a fost demis din funcție după această declarație.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”