Legea privind educația sanitară în școli, discutată azi la Curtea Constituțională. Ce reclamă Iohannis

Legea privind educația sanitară în școli, discutată azi la Curtea Constituțională. Ce reclamă Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis (FOTO: Administrația Prezidențială)
Publicat: 16/09/2020, 08:51

CCR discută, miercuri, sesizarea președintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În 24 iunie, Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra actului normativ care modifică și completează Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Legea prevede că în școli se vor derula, cu acordul părinților sau reprezentanților legali ai copiilor, programe de educație pentru viață, inclusiv de educație sanitară și sexuală.

„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituţie”, spune șeful statului în sesizare, arătând că actul normativ i-a fost trimis de către Parlament în vederea promulgării pe 5 iunie.

Preşedintele arată că, în forma iniţiatorului, iniţiativa legislativă conţinea zece articole şi aducea Legii nr. 272/2004 un număr de 40 modificări şi completări, iar Camera Deputaţilor a amendat “substanţial” actul normativ, intervenind legislativ asupra a 63 de texte.

Iohannis transmite că modificările efectuate de deputaţi au un obiect de reglementare complet diferit faţă de cel avut în vedere de iniţiator şi, implicit, de Senat, încălcându-se prevederile Constituţiei referitoare la competenţa Camerei decizionale în procedura legislativă.

„Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, întrucât Camera Deputaţilor a eludat competenţa decizională a Senatului, sustrăgându-i acesteia această calitate”, se precizează în sesizarea la CCR.

De la „educație sanitară” la „educație sexuală”

Iohannis subliniază că nerespectarea acestui aspect de procedură atrage neconstituționalitatea în ansamblu a legii.

Președintele arată în sesizarea la CCR că legea face referire la programe de „educație sanitară”, înlocuind termenul de „educație sexuală”, subliniind că această terminologie nou introdusă impunea modificarea corespunzătoare a tuturor celorlalte prevederi din Legea nr. 272/2004.

„Nu reiese cu claritate dacă programa şcolară este modificată, în sensul introducerii acestei discipline pe tot parcursul anului şcolar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanţie, instituită iniţial, prin care legiuitorul a urmărit ca programele de educaţie pentru viaţă să fie efectiv puse în practică cel puţin o dată pe semestru, în beneficiul elevilor. Prin eliminarea acestei sintagme nu reiese cu certitudine dacă programele vor avea loc pe întregul parcurs al anului şcolar, o dată pe semestru, o dată pe an sau deloc. Apreciem că această intervenţie legislativă, în realitate, are un efect contrar scopului avut în vedere de legiuitor – cel al asigurării interesului superior al copilului prin participarea acestuia la programe educaţionale”, se menţionează în sesizarea la CCR.

Iohannis cere ca legea să fie declarată neconstituțională

De asemenea, Iohannis spune că o prevedere a legii a făcut obiectul unor modificări recente, operate prin Legea nr. 45/2020, intrată în vigoare pe 9 aprilie.

Iohannis conchide că legea eludează valorile statului de drept și conține dispoziții ce afectează calitatea și predictibilitatea sa și cere CCR să admită sesizarea de neconstituționalitate și să constate că actul normativ este neconstituțional, în ansamblu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York