Ministrul Economiei și cel al Finanțelor au o nouă discuție cu Ponta privind situația de la Oltchim

Publicat: 01 10. 2012, 17:26
Actualizat: 10 02. 2019, 10:02

Ministrul Economiei și cel al Finanțelor au venit la sediul Guvernului, pentru a avea o nouă discuție cu premierul Victor Ponta legat de situația de la Oltchim.

Luni dimineața, premierul s-a mai întâlnit cu ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, și șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Șerban Pop, pentru discuții pe aceeași temă.

Dan Diaconescu a declarat luni că până în prezent nu au avut loc „discuții reale” privind preluarea acțiunilor la Oltchim și că va acționa statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri.

El a afirmat totuși că a avut loc „o schimbare de situație” și că ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, și-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzații aduse lui Diaconescu.

El a câștigat săptămâna trecută licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Diaconescu a spus că Daniel Chițoiu i-a prezentat scuze în numele Guvernului pentru faptul că săptămîna trecută din partea Executivului au fost lansate o serie de acuzații.

Patronul OTV a adăugat că nu este obligat să semneze luni, 1 octombrie, contractul pentru achiziția de la stat a pachetului majoritar de acțiuni la Oltchim.

„Termenul final pentru plata banilor din contract, a celor 45 de milioane euro, este14 februarie 2013, dar noi vrem să dăm banii mai devreme, dacă ne înțelegem. Termenul pentru semnarea contractului nu este de zece zile, nu scrie nicăieri. Teoretic, putem da banii până în 14 februarie. Eu m-am angajat să plătesc la semnare, dar nu sunt obligat să semnez în zece zile”, a continuat el.

Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acțiuni.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informația conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.