Prima pagină » Știri » Noi detalii în cazul MUMIEI fără cap de lângă fosta vilă a lui Ceaușescu. Al cui ar fi cadavrul găsit în capelă

Noi detalii în cazul MUMIEI fără cap de lângă fosta vilă a lui Ceaușescu. Al cui ar fi cadavrul găsit în capelă

Noi detalii în cazul MUMIEI fără cap de lângă fosta vilă a lui Ceaușescu. Al cui ar fi cadavrul găsit în capelă
Cadavrul mumificat găsit lângă vila lui Nicolae Ceaușescu, într-o capelă de rugăciuni din Argeș, ar aparține unui membru al familiei lui Istrate Micescu, ministru al Justiției în anii '40. Polițiștii au deschis dosar penal pentru profanare de morminte iar cadavrul a fost dus la Medicină Legală.

Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că osemintele găsite în Micești, într-o capelă de rugăciuni din zona fostei vile a lui Nicolae Ceaușescu, aparțin unui membru al familiei lui Istrate Micescu, ministru al Justiției în anii ’40.

Potrivit acestora, este vorba despre o femeie, iar cadavrul mumificat a fost găsit fără cap.

Un muzeograf a povestit anchetatorilor că în anul 1947, mai mulți muncitorii ar fi profanat mormântul unei boieroaice, în timp ce făceau lucrări de renovare. Aceștia ar fi căutat podoabe și pentru că nu au găsit au jucat fotbal cu capul boieroaicei, drept răzbunare.

Cadavrul mumificat găsit duminică a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi ținut până când aparținătorii vor decide unde îl vor reînhuma.

Între timp, reprezentanții Poliției Argeș au deschis dosar penal pentru profanare de morminte.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump afirmă că SUA sunt pe punctul de a „duce treaba la bun sfârșit” în Iran
Digi24
Președintele Iranului, scrisoare deschisă adresată poporului american: Relațiile dintre Teheran și SUA nu au fost inițial ostile
Cancan.ro
Cine ar putea fi criminalul medicului Cristian Staicu. Ce au descoperit anchetatorii
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Iranul a instalat o „barieră de taxare” în Strâmtoarea Ormuz. Doar anumite nave pot trece. Plata se face în moneda chineză
Mediafax
Senator american, despre declarația lui Trump privind NATO: Nesăbuită și periculoasă. Propunerea de retragere „ar încuraja adversari ca Rusia și China”
Click
Condimentul care amărăște carnea de miel. Strică gustul preparatului
Digi24
Cea mai mare companie aviatică din Europa reține la sol zeci de avioane
Cancan.ro
Jojo și fostul soț au dezgropat securea războiului! Urmează un interogatoriu în instanță, tensiunea a ajuns la cote maxime
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Andrei Zaharescu, la 13 ani după divorțul de Andreea Berecleanu! Din ce își câștigă banii. S-a despărțit cu scandal de fosta prezentatoare tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Când se face schimbul de ulei la o mașină electrică? Reguli esențiale de întreținere și fluide care trebuie înlocuite
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
O galaxie în care se formează stele emite vânturi cu viteze de peste 3 milioane de kilometri pe oră