Prima pagină » Știri » O tânără din Vrancea a născut în ambulanță. Paramedicii vor să fie nașii copilului

O tânără din Vrancea a născut în ambulanță. Paramedicii vor să fie nașii copilului

O tânără din Vrancea a născut în ambulanță. Paramedicii vor să fie nașii copilului
O tânără din Vrancea a născut într-o ambulanță SMURD în timp ce era dusă la spital. Chiar dacă erau la prima experiență de acest fel, paramedicii au asistat-o pe tânăra mama, după care au anunțat că vor să fie nașii copilului.

Salvatorii din Vrancea au fost chemați de urgență, pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, pentru a ajuta o tânără gravidă.

Potrivit ISU Vrancea, în jurul orei 3.30, un apel la numărul unic de urgență 112 a cerut ajutorul salvatorilor Secției de Pompieri Adjud, în localitatea Ciorani, deoarece o gravidă, în vârstă de 24 de ani, acuza dureri.

O ambulanță SMURD a mers la fața locului a preluat pacienta, dar la nici 500 de metri de la plecarea ambulanței spre spital s-a declanșat nașterea.

Fiind la prima intervenție de acest fel, paramedicii au cerut sprijin de specialitate, însă, până la sosirea echipajului SAJ, au asistat nașterea.

La ora 4.00, tânăra mamă a născut o fetiță de 2.4 kilograme.

Echipajul SAJ care a ajuns la fața locului a preluat bebelușul, în timp ce femeia a fost transportată cu ambulanța SMURD la spitalul din Adjud.

Potrvit ISU Vrancea, tânăra mama era foarte fericită că nașterea primei fetițe a decurs bine. Părinții mai au trei băieței.

„Întâmplarea a fost de bun augur fiindcă cei trei colegi paramedici și-au exprimat dorința de a fi și nașii fetiței, iar unul dintre aceștia tocmai ce a aflat că va fi tătic”, transmite ISU Vrancea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Unde începe nordul în Regatul Unit?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!