Prima pagină » Știri » Polițistă din Pașcani, despre „mașinile morții” de serviciu: Neinscripționate, cocine cu pretenție de mașină/ Reacția IPJ Iași

Polițistă din Pașcani, despre „mașinile morții” de serviciu: Neinscripționate, cocine cu pretenție de mașină/ Reacția IPJ Iași

Polițistă din Pașcani, despre „mașinile morții
O polițistă din Pașcani, implicată anul trecut într-un accident cu o mașină de serviciu, scrie că autoturismele cu care sunt trimiși unii polițiști la evenimente sunt „mașinile morții". Femeia scrie că vrea să-și trăiască viața decent, nu „cu frica de a urca într-o cocină cu pretenție de mașină".

Potrivit mesajului postat pe pagina sa de Facebook, Andrada Voicu susține că tatăl său a murit după ce a auzit de accidentul în care a fost implicată și că nimănui nu i-a păsat de acest lucru.

„Mașinile morții. Cu astfel de autoturisme sunt trimiși unii polițiști la evenimente. Neinscripționate, cu semnale luminoase/acustice neomologate. În timp ce pe pagina oficială a Poliției Române se postează în fiecare zi fotografii cu domnișoare care au buzele uuuun pic mai mici decât colacul de la wc, cu dinți perfect aliniați si zâmbete mișto, cu autoturisme noi si sclipitoare, noi ne pierdem dinții, picioarele, viețile, de parcă la începutul școlii de poliție am semnat contract cu moartea, nu cu instituția în sine. Cui îi pasă de faptul că stăm internați la ATI cu fracturi deschise, cu dureri sfâșietoare, cu hemoragii cerebrale, rugându-ne pentru viețile noastre și așteptând să treacă perioada critică, pentru a ști sigur că vom scăpa cu viață? Cui îi pasă că tata a murit după ce a auzit de accidentul meu? Nimănui. Toți cei care ne-au asigurat de sprijinul lor, ne-au întors spatele și ne-au lăsat amanet”, scrie tânăra.

Andrada Voicu, agent de poliție în vârstă de 27 de ani, mai scrie că nu vrea să moară la serviciu din cauza incompetenței unora, sperând să mai aibă o viață lungă în față pe care să și-o trăiască decent și frumos, „nu cu frica de-a urca într-o cocină cu pretenție de mașină”.

Polițista adaugă că, după un astfel de accident, polițiștii nu mai sunt întrebați de nimeni dacă sunt sau vor mai fi oameni normali sau dacă au rămas cu sechele.

„Nu îi pasă nimănui că cel puțin un an din viețile noastre ne va fi furat de spitalizări, operații și recuperare. Domnilor/doamnelor care ne conduceți, îl mai țineți minte pe colegul nostru de la Suceava, care a fost înjunghiat de zeci de ori? Dar pe ceilalți colegi care au murit cu zile? Căci noi ne aducem aminte și aprindem lumânări pentru ei. Ați vuit în toată țara, că veți face, că veți drege, că ne veți ajuta cu legi care să ne protejeze, că vom avea dotări și mașini care să ne ofere siguranță. (…) Situația e aceeași în fiecare zi. Domnilor/doamnelor care ne conduceți, dumneavoastră aveți impresia că cerem prea mult? Eu sunt de părere că îmi cer doar dreptul la viață. Că nu trebuie să ne facem serviciul în sicrie pe 4 roți”, mai scrie polițista.

Postarea a strâns câteva sute de aprecieri, iar majoritatea celor care comentează sfătuiește polițista să continue să scrie, deoarece „are multe de spus”.

„Mașini de poliție pline de rugină, complet nesigure, ambulanțe care se strică în fiecare săptămână, fără dotări minime, spitale în care se moare din cauza infecțiilor, școli unde mor copii înecați în latrine sau cade tavanul în capul copiilor. Asta-i o parte a României anului 2019, țara care are președinția UE. De partea cealaltă primari cu pensii speciale, cu lefuri speciale, cu amante speciale. Parlamentari cu legi speciale, pensii speciale (…). E o Românie în care se moare din orice și o altă Românie în care cei care trăiesc au grijă să îi omoare pe cei care-i plătesc. Cine-i de vină? Hai să ne privim în oglindă și să privim în jur”, a comentat un utilizator.

În 4 aprilie 2018 o autospecială de poliție s-a izbit frontal de un autoturism în urma unei depășiri pe linie continuă, accidentul având loc în zona Blăgești, județul Iași, lângă Pașcani.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că în mașina de poliție, care circula cu semnalele luminoase și sonore în funcțiune, se afla Andrada Voicu împreună cu un alt polițist și cu un câine de urmărire și mergeau la un caz pentru a căuta o fetiță dispărută de acasă.

„În urma accidentului, polițista din Pașcani a suferit o fractură de femur stâng, fractură zigomatică dreapta, hemoragie abdominală, fiind operată”, au spus sursele citate.

Foto: Facebook/Andrada Voicu

Precizări ale conducerii IPJ Iași după ce o polițistă a scris despre mașinile de serviciu

Conducerea IPJ Iași anunță, după ce o polițistă din Pașcani, implicată anul trecut într-un accident cu o mașină de serviciu, a scris că autoturismele cu care sunt trimiși unii polițiști la evenimente sunt „mașinile morții”, că 40 de autospeciale au fost cumpărate din 2018.

„În referire la aspectele semnalate în spațiul public, legate de afirmațiile făcute de o polițistă din cadrul IPJ Iași pe o rețea de socializare, facem următoarele precizări: La data de 3 aprilie 2018, în județul Iași, pe DN 28A Târgu Frumos – Pașcani, în zona localității Blăgești, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție. Doi agenți din cadrul Poliției municipiului Pașcani, aflați în misiune pentru căutarea unei minore dispărute, s-au angajat în efectuarea unei depășiri într-o zonă unde depășirea era interzisă, având semnalele vizuale si acustice în funcțiune. Astfel a fost lovit frontal un alt autoturism, iar din accident au rezultat 3 victime, care au fost transportate la spital, printre care și cei 2 agenți de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de , urmând ca în perioada următoare acesta să fie finalizat”, arată, sâmbătă, conducerea IPJ Iași.

Potrivit acesteia, autospeciala implicată în accident corespundea din punct de vedere tehnic, iar pe parcursul anului trecut și până în prezent au fost cumpărate aproximativ 40 de autospeciale inscripționate, care au fost repartizate structurilor de ordine publică și Serviciului Rutier.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta