Prima pagină » Știri » Polițiști români și italieni au verificat 200 de persoane din două tabere de romi din Roma

Polițiști români și italieni au verificat 200 de persoane din două tabere de romi din Roma

Polițiștii români și cei italieni au verificat două tabere situate la periferia Romei, identificându-i și interogându-i pe circa 200 din ocupanții acestora, transmite Inspectoratul General al Poliției Române, într-un comunicat de sâmbătă.

Polițiștii români și cei italieni au verificat două tabere situate la periferia Romei, identificându-i și interogându-i pe circa 200 din ocupanții acestora, transmite Inspectoratul General al Poliției Române, într-un comunicat de sâmbătă.

Astfel, alături de Squadra Mobile din Roma, polițiștii români au ajutat la identificarea, audierea și verificarea condițiilor de ședere a celor din tabere.

"În cazul care îl privește pe cetățeanul Mailat Nicolae, doi polițiști români au participat la audierea principalului martor, o persoană de cetățenie română, care se află în prezent sub protecția poliției", se precizează în comunicat.

Potrivit documentului, acțiunile polițiștilor români în Italia vor continua și în zilele următoare, în țară fiind pregătiți pentru a pleca în Italia alți trei ofițeri.

În Italia sunt în prezent nouă ofițeri români care cooperează punctual cu poliția italiană.

Mai multe șiri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de turiști au rămas blocați în Laponia. Temperaturi de aproape minus 40 de grade
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Sofia Vicoveanca a suferit un INFARCT! Artista, internată la Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Ioan cel Nou' Suceava
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Timothée Chalamet, Globul de Aur! Lista COMPLETĂ a câștigătorilor din 2026
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Explicații de la Guvern: de ce au crescut impozitele pe proprietate și mașini în 2026?