Ponta: Am luat deja măsuri în Vrancea împotriva viiturilor, nu doar acolo sunt probleme

Publicat: 30 05. 2012, 22:42
Actualizat: 30 05. 2012, 22:42

 

 Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că au fost luat deja măsurile necesare referitoare la decretarea stării de alertă în șase localități din județul Vrancea, el subliniind că nu acolo sunt probleme și că există mai multe râuri care au depășit cotele de avarie.

„Am luat deja măsuri. Domnul ministru Dobre și doamna ministru Plumb m-au informat de altfel și în timpul ședinței de Guvern. Nu doar acolo sunt probleme, sunt mai multe râuri importante care au depășit cotele de avarie”, a spus Ponta.

„Avem pregătit tot sistemul de intervenție. Dacă va fi nevoie de prezența mea, voi merge și eu acolo. Cel puțin deocamdată, mulțumim lui Dumnezeu, nu au fost victime omenești”, a adăugat Ponta.

El a precizat că pagube materiale sunt mai ușor de suportat decât victimele omenești. Premierul a spus că eventualele pagube materiale vor fi acoperite din fondul de rezervă al Guvernului.

„Sunt informat în timp real de cei doi miniștri (Dobre și Plumb, n.r.) asupra situației teren. Ce ține de Guvern vom face ca să preîntâmpinăm și să limităm pagubele”, a spus Ponta.