Primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân, inaugurat duminică

Publicat: 01 10. 2020, 16:40
Primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân, inaugurat duminică

Primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân va fi inaugurat duminică, 4 octombrie, la adăpostul Speranţa, aflat în Popeşti-Leordeni, cu ocazia Zilei internaţionale a animalelor, anunţă Fundaţia Speranţa.

Evenimentul va marca începutul unei campanii organizate de Animal Society, în parteneriat cu Vier Pfoten şi Fundaţia Speranţa. Intitulată „Mesagerii Speranţei”, aceasta va avea drept obiectiv promovarea adopţiilor de câini din adăpostul Speranţa, în special cu sprijinul persoanelor publice.

„Pentru noi, Ziua internaţională a animalelor a fost mereu un prilej de bucurie, o ocazie de a vorbi despre importanţa acestora şi de a promova bunăstarea animalelor. Anul aceasta, bucuria ne este umbrită de pierderea lui Heli Dungler, un prieten drag, căruia îi datorăm enorm şi care a reuşit să schimbe mentalităţi şi să salveze nenumărate animale.

Am decis să deschidem, în memoria sa, primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân. Este vorba despre prima clinică veterinară mobilă folosită vreodată în România, un autobuz adus în ţară în 1999 chiar de Heli. Graţie unor veterinari dedicaţi, peste 70.000 de animale au fost sterilizate în aproape 10 ani în această clinică, care a fost dotată cu instrumentarul original şi transformată în muzeu” declară Florina Tomescu, preşedintele Fundaţiei Speranţa.

Heli Dungler este fondatorul organizaţiei internaţionale Vier Pfoten.

Adăpostul Fundaţiei Speranţa este funcţional din 2001 şi găzduieşte, în prezent, 550 de câini.

Un câine a parcurs 10.000 de mile pentru a ajunge la familia lui

Micuța Pip a rămas blocată în Carolina de Sud, la apogeul pandemiei, după ce proprietarii ei au fost forțați să renunțe la călătoria de navigare din întreaga lume și să zboare acasă în Australia.

Cu granițele care se închid rapid, Zoe și Guy Eilbeck, și fiii lor Cam și Max, au avut mai puțin de 48 de ore pentru a împacheta totul.