Prima pagină » Știri » PUI DE LEU de vânzare la un ștrand din Timișoara

PUI DE LEU de vânzare la un ștrand din Timișoara

PUI DE LEU de vânzare la un ștrand din Timișoara
Doi tineri încercau să vândă ilegal un pui de leu la Ștrandul Termal din Timișoara. Vezi imagini cu micuța felină care abia învață să pășească

Cei doi indivizi au adus puiul de leu de la o grădină zoologică privată din județul Suceava, dar nu aveau niciun document de proveniență și îl ofereau spre vânzare curioșilor de la Ștrandul Termal din Timișoara.

Polițiștii din județul Timiș au deschis o anchetă și i-au amendat pe cei doi „comercianți” cu suma de 7.700 de lei.  

„Noi am făcut un control, la solicitarea Poliției, care a identificat niște persoane care dețineau un pui de leu și intenționau să-l comercializeze. În urma controlului, am constatat că tinerii nu au documente legale de proveniență, de deținere, de transport și de comercializare pentru acest exemplar de leu. Am aplicat o sancțiune contravențională de 7.700 de lei”, a declarat, luni, comisarul șef al Gărzii de Mediu Timiș, Alina Călușeru.

De asemenea, au fost alertate și autoritățile din județul Suceava.

Astfel, luni dimineața, comisari ai Gărzii de Mediu Suceava, împreună cu polițiști, au mers în control la grădina zoologică privată, din localitatea Ilișești, de unde cei doi tineri au declarat că au luat puiul de leu. Proprietarul a fost amendat cu 5.000 de lei.

Puiul de leu a fost dus de polițiști la grădina zoologică din Timișoara, pentru a fi îngrijit. Animalul are cel mult o lună și cântărește sub trei kilograme.

„Puiul de leu este la noi, l-am preluat în regim de custodie, pentru că este o anchetă pe rol referitoare la modul în care a ajuns la Timișoara. Puiul de leu nu are niciun fel de act de proveniență. Are maxim o lună de zile, este micuț, 2,8 kilograme. Din două în două ore i se dă să mănânce, bea înlocuitor de lapte pentru feline și i-am mai dat un pic de piept de pui crud, dar nu are dinți, este foarte mic„, a spus Adrian Bere, directorul grădinii zoologice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Péter Magyar explică aversiunea față de liderul AUR: „George Simion a dansat pe mormintele strămoșilor noștri, iar liderul UDMR a participat la campania de minciuni împotriva mea”
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 7000 de euro. Terenul are 1900 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Fostul șef al diplomației ungare, Peter Szijjártó, a dispărut total din spaţiul public după înfrângerea lui Viktor Orban
Mediafax
Cum a reușit Belgia să convingă 3.000 de tineri și tinere de 17 ani să se înroleze în armată
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Soția lui Pepe a născut! Artistul a devenit tată din nou. Ce nume special a primit fetița
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vrei un SUV care să fie și dubiță? Un producător auto îți oferă soluția!
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?