Șapte persoane, între care doi copii, RĂNITE într-un accident la Hunedoara

Publicat: 21 07. 2018, 09:51
Actualizat: 02 10. 2018, 15:23

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, Călin Dumitrescu, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, că șapte persoane au nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit, în satul Leșnic, din comuna Vețel.

„Sunt șapte victime, dintre care doi copii, unul de opt ani și unul de 14 ani. Accidentul a avut loc la ieșire din Leșnic, spre Ilia”, a spus Dumitrescu.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că circulația se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN 7 Arad – Deva, la kilometrul 408, în afara localității Leșnic, județul Hunedoara, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Traficul pe sensul de mers Deva-Arad este deviat pe rute ocolitoare până la finalizarea cercetării la fața locului.