Prima pagină » Știri » Senatorul PRM Valentin Dinescu a murit, la Borșa

Senatorul PRM Valentin Dinescu a murit, la Borșa

Senatorul PRM Valentin Dinescu, în vârstă de 52 de ani, a murit, sâmbătă dimineața, la Borșa, județul Maramureș, unde își petrecuse sărbătorile, cauza cea mai probabilă a decesului fiind un stop cardiac, a declarat George Ștefănescu, directorul spitalului din Borșa.


Senatorul PRM Valentin Dinescu, în vârstă de 52 de ani, a murit, sâmbătă dimineața, la Borșa, județul Maramureș, unde își petrecuse sărbătorile, cauza cea mai probabilă a decesului fiind un stop cardiac, a declarat George Ștefănescu, directorul spitalului din Borșa, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, parlamentarul a fost adus la spital de urgență, sâmbătă, în jurul orei 6.00, fără semne vitale, iar timp de o oră s-a încercat resuscitarea sa, însă manevrele nu au avut succes, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul. O echipă de legiști din Baia Mare sau Sighetul Marmației se va deplasa în cursul zilei la Borșa, pentru efectuarea necropsiei.

Senatorul venise în Maramureș pentru a-și petrece sărbătorile.

Mircea Mihordea, fost senator PRM de Maramureș, a declarat că Valentin Dinescu s-a stins din viață în brațele lui.

Mihordea a spus că senatorul PRM Valentin Dinescu și soția sa și-au petrecut sărbătorile de iarnă, începând de la Crăciun, la el acasă, în Borșa.

"Azi dimneață la ora 4.00 soția l-a văzut în baie. M-a trezit și am încercat să îl resuscitez, era inconștient. Nu am reușit și a murit în brațele mele", a declarat Mihordea.

Potrivit acestuia, Valentin Dinescu avea probleme cardiace, iar în urmă cu doi ani suferise un infarct.

Senatorul Valentin Dinescu s-a născut la 25 decembrie 1955. El a fost ales în circumscripția Timiș, pe listele Partidului România Mare, aflându-se la al doliea mandat de senator. Era președintele Comisiei Economice, Industrii și Servicii din Senat.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Un armistiţiu între Rusia şi Ucraina era „aproape” înainte ca Trump să ia o decizie care a schimbat totul. „Acum va fi mult mai greu”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cine e liderul PSD care a garantat pentru Luca Niculescu | SURSE
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat dacă România renunță la Starlink după scandalul dintre Musk, Trump și Ucraina. Ce spune președintele?
Click
Horoscop 23-29 octombrie 2026. Proiecte noi pentru Berbeci, în viețile Scorpionilor reapar probleme mai vechi
Digi24
Putin se apropie de obiectivul său: normalizarea relațiilor cu SUA fără a face vreun compromis. „Victoria a fost deja obținută”
Cancan.ro
Cum a fost împărțită averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Scandalul genților dispărute după moartea ei
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Prințul Marco înainte de Insula Iubirii. Metoda la care a apelat după ce ajunsese la 110 kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce se întâmplă în corp atunci când suntem loviți de trăsnet?
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic