Prima pagină » Știri » Situația „scandaloasă” găsită de ministrul Justiției la Autoritatea pentru Cetățenie. „Îmi pare rău pentru angajați”

Situația „scandaloasă” găsită de ministrul Justiției la Autoritatea pentru Cetățenie. „Îmi pare rău pentru angajați”

Situația „scandaloasă
Ministrul Justiției, Raluca Prună a declarat, joi, că "ce se întâmplă la Autoritatea Națională pentru Cetățenie este scandalos", iar activitatea instituției este dezastruoasă, concluziile controlului solicitat de ministru urmând să fie prezentate în cursul zilei.

Ministrul Justiției Raluca Prună, prezentă joi la bilanțul DIICOT, a declarat, despre situația de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC), că este scandalos ce se întâmplă acolo și că îi pare rău că „angajați ai Autorității Naționale pentru Cetățenie au ales să exporte în presă o problemă instituțională”.

Totodatã, ministrul Justiției a spus că a trimis un control la ANC. „Pentru că am exportat în presă, veți afla astăzi concluziile care sunt dezastruoase cu privire la activitatea ANC”, a mai declarat Raluca Prună.

Cinci șefi ai Autorității Naționale pentru Cetățenie și-au anunțat demisiile din funcții, printr-o scrisoare adresată ministrului Justiției, Raluca Prună.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Diana Buzoianu acuză PSD: „de mare forfotă” pentru permanentizarea unor posturi la Mediu
Digi24
VIDEO Primele imagini cu locul din Galați în care au căzut fragmente de dronă. MApN: „Este un incident grav”
Cancan.ro
Lună mai cum nu prea a mai fost în România. Prognoza meteorologilor ANM
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
Cât de reală este amenințarea dronelor rusești? Generalul Bălăceanu temperează îngrijorările: "N-avem cum să luptăm cu resturile”
Mediafax
Digi i-a lăsat din nou pe spanioli fără acces la rețea: problema ar fi legată de acordul cu Telefónica
Click
Prima femeie condamnată la închisoare pe viață în Elveția era româncă. A vrut să-și ucidă socrul, fost ministru al Justiției
Digi24
Minivacanță de Rusalii 2026: Câte zile libere au angajații și elevii. Weekend prelungit la început de vară
Cancan.ro
Ce salariu are un director de școală și de ce nu mai vrea nimeni funcția. Explicațiile din sistem
Ce se întâmplă doctore
Cu ce se ocupă acum Monica Iacob Ridzi, după ce a dispărut din viața politică! Fostul Ministru s-a schimbat radical și mulți nu ar recunoaște-o acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Regula la trecerile de pietoni cu două benzi pe sens. Cine și când oprește pentru prioritate?
Descopera.ro
Cum îți poți da seama atunci când câinele tău suferă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţul: – S-a culcat cu toate femeile din blocul nostru!
Descopera.ro
Strategii diplomatice franceze la București în preajma intrării României în Primul Război Mondial