Prima pagină » Știri » Șoferul care a provocat accidentul din Grecia, soldat cu cinci morți și peste 20 de răniți, este acuzat de omor din culpă

Șoferul care a provocat accidentul din Grecia, soldat cu cinci morți și peste 20 de răniți, este acuzat de omor din culpă

Șoferul care a provocat accidentul din Grecia, soldat cu cinci morți și peste 20 de răniți, este acuzat de omor din culpă
Cinci persoane au murit, iar 35 de vehicule, inclusiv trei camioane, au fost implicate în accidentul provocat duminică dimineața în nordul Greciei, pe drumul de la Veria către Salonic, de către un șofer român, acuzat de omor din culpă, relatează cotidianul grec To Vima în pagina electronică de luni.

Potrivit publicației, tragedia s-a produs după ce șoferul, în vârstă de 39 de ani, care conducea un TIR cu numere de înmatriculare în România – scrie To Vima – a lovit 30 de vehicule pentru că nu a reușit să frâneze. La momentul accidentului, pe drumul respectiv aveau loc lucrări.

Site-ul Novinite.com scria duminică, citând postul public de radio bulgar, că TIR-ul condus de român era înmatriculat în Bulgaria și nu a oprit la semnalele polițiștilor, lovind mașinile staționate într-o zonă cu restricții de circulație, ca urmare a efectuării unor lucrări pe carosabil.

În cursul interogatoriului, șoferul a declarat că a văzut semanele de avertizare și doi bărbați cu steaguri care dirijau vehiculele, dar că nu a putut să reducă viteza, potrivit To Vima. În contextul în care camionul era încărcat cu 19 tone de marfă, iar drumul pe care s-a produs accidentul se afla în pantă, impactul a fost deosebit de puternic, precizează publicația.

Poliția și pompierii au intervenit imediat. Pompieri au recuperat patru cadavre din mașini avariate – două femei în vârstă de 53 de ani, un bărbat în vârstă de 42 de ani și încă un bărbat a cărui vârstă nu a fost confirmată încă.

Alt bărbat, care a fost rănit grav în accident, a murit din cauza rănilor, în timpul unei intervenții chirurgicale, duminică, potrivit site-ului ziarului.

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite în accident și au fost transportate la spitale din zonă, cu ambulanțe ori mașini proprietate privată. Printre persoanle rănite grav se află și doi copii, unul în vârstă de șase luni, iar altul în vârstă de un an și jumătate, potrivit publicației.

Comandantul Brigăzii de Pompieri din Macedonia centrală Chrysanthos Athanasopoulos a anunțat că un vehicul și camionul implicat în accident au luat foc. Pompierii nu au putut să-l salveze pe șofer, ale cărui rămășițe au fost recuperate ulterior.

Poliția l-a arestat pe șofer, dar și pe managerul firmei pentru care lucrează, în vârstă de 42 de ani, pentru omor din culpă. Cei doi umrează să fie audiați de către Procuratura din Veria, scrie publicația fără să facă alte precizări.

Traficul pe drumul Egnatia Odos, pe care a avut loc accidentul, a fost reluat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Găurile negre mai vechi decât Big Bang-ul ar putea explica materia întunecată