Suceava: Două eleve care s-au bătut și o alta care le-a filmat vor fi sancționate

Publicat: 15 02. 2012, 09:37
Actualizat: 07 06. 2012, 22:44
Trei eleve de la o școală generală dintr-o localitate suceveană riscă sancțiuni după ce două dintre ele s-au bătut, iar o a treia le-a filmat și a postat filmul pe internet, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei eleve de la o școală generală dintr-o localitate suceveană riscă sancțiuni după ce două dintre ele s-au bătut, iar o a treia le-a filmat și a postat filmul pe internet, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inspectorul școlar general al județului Suceava, Petru Carcalete, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în cursul după-amiezii de luni conducerea Școlii generale din Grămești a sesizat telefonic Inspectoratul Școlar Județean Suceava cu privire la un incident petrecut în 18 mai în această unitate, unde două eleve din clasa a VII-a, respectiv a VIII-a s-au bătut în școală, iar o a treia le-a filmat și a postat ulterior filmul pe internet.

Carcalete a spus că, potrivit directorului Școlii Grămești, cazul a fost supus atenției Consiliului Profesoral, care a decis numirea unei comisii de anchetă.El a precizat că în cazul celor trei eleve se vor aplica prevederile Regulamentului Școlar. “Cât de drastică va fi măsura, aceasta va stabili comisia numită de Consiliul Profesoral”, a precizat Carcalete.

El a spus că nu știe dacă numărul cazurilor de violență în școli a crescut, însă cu siguranță numărul incidentelor petrecute în școli care sunt mediatizate în presă este în creștere. Carcalete este de părere că în școala românească se face mult prea puțin pentru educație. "Acele câteva ore de dirigenție pe care le știm sunt mult prea puține la număr pentru a acoperi toate subiectele educative ce se impun”, a spus Carcalete, arătând că abordarea unor teme în cadrul unei ore de dirigenție este total insuficientă pentru a rezolva anumite probleme de educație. (Mediafax)