Prima pagină » Știri » Trei din patru cursanţi pică testele Şcolii de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Ce câştiguri au absolvenţii

Trei din patru cursanţi pică testele Şcolii de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Ce câştiguri au absolvenţii

Trei din patru cursanţi pică testele Şcolii de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Ce câştiguri au absolvenţii

În luna septembrie a anului 2020 la cursurile Şcolii de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale s-au înscris 85 de candidaţi şi după mai multe luni de cursuri intensive 24 de militarii care au reuşit să parcurgă integral Programul întrunit de calificare în domeniul FOS.

Într-o ceremonie, absolvenţii au primit certificatul de absolvire, însoţit de bereta verde cu însemnele FOS, cuţitul Sica şi insigna de absolvent. „Oamenii ăştia au sacrificat multe să ajungă să poarte bereta verde cu însemnele Forţelor pentru Operaţii Speciale şi drumul lor e abia la început. Îi aşteaptă misiuni grele şi o viaţă plină de acţiune. Nu ca-n filme, mai rău. Filmele noastre sunt realitatea lor. (…) Ceilalţi 61 care au crezut la început că pot au renunţat, unul câte unul, mai devreme sau mai târziu. Au plecat cei care nu erau motivaţi destul, cei care nu puteau fizic dar, mai ales, cei care nu au rezistat psihic”, arată MApN într-o postare pe Facebbok.

Absolvenţii urmează să fie încadraţi într-o unitate de elită a Armatei Române, iar salariile plătite nu sunt de neglijat. Concret, în cazul unui subofiţer FOS, venitul brut cu sporurile aferente este de 5.490 de lei, adică 3.212 lei net.

Misiunile în afara granițelor

Mai mult, în misiunile externe, luptătorii FOS primesc o recompensă materială apreciabilă, oarecum proporţională cu riscurile la care se expun într-un teatru complex de operaţii. Astfel, conform algoritmului pus la punct de MApN, pe perioada executării misiunii externe, militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale încasează lunar o soldă de funcţie prevăzută prin ordinul de numire/detaşare dublată, la care se adaugă o compensaţie de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% aplicată la solda de funcţie.

Militarii mai încasează şi diurna care, în cazul unui subofiţer, este de cel mult 70 de euro pe zi. Ca o concluzie, militarii FOS primesc, pe perioada de misiune în Afganistan, un salariu mărit de 2, 3 ori, la care se adaugă în fiecare lună cel mult 2.820 de euro. Potrivit acestui algoritm, un plutonier din Forţele pentru Operaţii Speciale primeşte lunar solda de 7.387 de lei, la care se adaugă 2.200 de euro, totalul fiind de peste 3.800 de euro. În fine, un ofiţer poate încasa, pe aceleaşi principii, aproximativ 5.000 de euro lunar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Dispariția sufrageriei. Cum trăiesc tinerii fără spații comune și ce pierd odată cu ele