Prima pagină » Știri » Trei dosare penale după Bucharest Pride și Pride Park

Trei dosare penale după Bucharest Pride și Pride Park

Cristina Corpaci
Marșul Bucharest Pride 2025. Foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto

„Au fost întocmite trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în urma Bucharest Pride și Pride Park”, anunță, duminică, Jandarmeria Capitalei.

„În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase)”, transmite Jandarmeria, notează Mediafax.

De asemenea, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

Peste 30.000 de membri și susținători ai comunității LGBTQ+ au participat la Marșul Bucharest Pride

”Am fost peste 30 000 de oameni pe Calea Victoriei la ediția aniversară Bucharest PRIDE. Mulțumim tuturor celor care au participat astăzi! De 20 de ani scriem istorie împreună!”, a transmis Asociația Accept.

Marșul Bucharest Pride s-a încheiat după două ore, cu o mică petrecere în Parcul Izvor.

La ediția aniversară de 20 de ani au participat și străini, cei mai mulți fiind italieni, britanici și spanioli.

Organizat de Asociaţia Accept încă din anul 2005, iniţial a purtat numele Marşul Diversităţii, iar apoi GayFest, devenind oficial Bucharest PRIDE în anul 2014. Traseele au variat şi ele de-a lungul celor 20 de ediţii, din zona Unirii în zona Kiseleff, iar începând cu 2018, pe Calea Victoriei, arteră ce găzduieşte evenimentul şi în prezent.

”În 2005, câteva sute de persoane au ieşit pentru prima dată în stradă la Bucureşti pentru a cere ceea ce ar fi trebuit să li se garanteze deja: drepturi egale, protecţie legală, recunoaştere. 20 de ani mai târziu, suntem zeci de mii, iar cererile noastre sunt aceleaşi. Nu pentru că nu am avansat, ci pentru că România refuză, în continuare, să ofere un cadru legal minim de protecţie pentru vieţile noastre. Familiile noastre continuă să fie ignorate de lege, iar identitatea noastră este pusă constant sub semnul întrebării.

Suntem în stradă de două decenii şi vom continua să fim. Azi, cerem încă o dată statului român să ne trateze ca pe toţi ceilalţi cetăţeni ai săi. Pe 7 iunie vom fi pe Calea Victoriei şi vom onora curajul celor care au îndrăznit să fie primii”, a spus Victor Ciobotaru, directorul executiv al Asociaţiei Accept, la conferinţa de presă Bucharest Pride.

Foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto

CITIȚI ȘI:

Prezență record de peste 30.000 de participanți la BUCHAREST PRIDE, anunță organizatorii. Marșul susținătorilor LGBTQ+ s-a încheiat în Parcul Izvor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Se schimbă oficial modul în care este măsurat timpul. Ce se întâmplă din 20 mai 2027
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce se încheie cămășile femeilor invers față de cele ale bărbaților? O regulă veche, fără o explicație sigură
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”