Un incendiu MASIV a izbucnit în Munții Lotrului, în Vâlcea. A fost trimis și un elicopter cu dispozitiv Bambi – Bucket FOTO, VIDEO

Publicat: 26 03. 2019, 11:33

This browser does not support the video element.

Potrivit IGSU, intervenția de stingere a incendiului reaprins duminică dimineață în Munții Lotrului continuă, iar pentru eficientizarea misiunilor de localizare și de stingere a incendiului, în sprijinul forțelor din teren acționează și un elicopter al Inspectoratului General de Aviatie, prevăzut cu un dispozitiv de tip Bambi – Bucket, ce poate transporta aproximativ 2.400 de litri de apă.

Alimentarea cu apă se face din lacul Brădișor, apa fiind deversată în zona focarelor.

Până luni după-amiaza, elicopterul a efectuat deja un număr de 19 curse, refulând o cantitate de 33,6 tone de apă. Astfel, s-a reușit limitarea extinderii incendiului, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 12 hectare.

IGSU arată că 27 de pompieri militari vâlceni, împreună cu peste 40 membri SVSU Malaia și lucrători ai ocoalelor silvice, continuă intervenția, care este una dificilă, din cauza altitudinii zonei de manevră (1.400 – 1.600 de metri), a terenului accidentat, dar și a vântului care suflă cu putere.

Pe tot parcursul zilei de luni, flăcările s-au manifestat la nivelul solului, în zona împădurită de foioase, doborâturi și arbori uscați, a mai arătat IGSU.