VIDEO Condiții scandaloase la o firmă care livrează mâncare pentru un spital și grădinițe: Vase murdare, igrasie și mizerie. Protecția consumatorilor: Este INACCEPTABIL

Publicat: 26 03. 2019, 12:43

Potrivit reprezentanților Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest, în urma unui control făcut la o firmă de catering din Timișoara, s-a luat decizia ca activitatea societății să fie suspendată.

De asemenea, firma va primi și o amendă, după ce inspectorii au descoperit că mâncarea era preparată într-o bucătărie foarte murdară, plină de igrasie, astfel că sănătatea consumatorilor era pusă în pericol.

„Firma nu respectă condițiile de producție într-un bloc alimentar, am descoperit de la igrasie, produse neconforme, neetichetate, depozitate pe jos, până la lipsă dezinfectanți, lipsă echipament de protecție. Tot ce am descoperit acolo duce spre o problemă reală și gravă care putea amplifica starea de sănătate a celor bolnavi”, au declarat reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest.

Firma de catering livra mâncare inclusiv unui spital de oncologie, mai multor grădinițe, precum și unui hotel de patru stele aflat în centrul Timișoarei, conform șefului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest, Claudiu Susanu, care a postat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini din timpul controlului.

„Inacceptabil!!!! Aici și așa se prepară mâncarea pentru bolnavii unui spital de oncologie din Timișoara, pentru copiii din grădinițe și pentru clienții unui renumit hotel de patru stele din centrul orașului Timișoara”, a scris Claudiu Susanu.

Foto: Sorin Claudiu Susanu/ Facebook