VIDEO | Rareș Bogdan cere din nou în plenul PE sprijin pentru primirea României în Schengen: ”Am fost mult prea eleganți și mult prea tăcuți până acum. Nu ne obligați să jucăm și noi dur”

Publicat: 05/10/2022, 19:31
Actualizat: 05/10/2022, 19:41

Eurodeputatul PNL, Rareș Bogdan, a cerut din nou, miercuri, în plenul Parlamentului European ca România să fie primită în Spațiul Schengen, lansând totodată și un avertisment față de statele care se opun constant, referindu-se în primul rând la Olanda.

De 11 ani, două țări pe care românii le respectă îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen, deși companiile lor au afaceri uriașe în România și dețin o bună parte din sistemul bancar și de asigurări”, a afirmat Rareș Bogdan, într-un nou discurs ținut în plenul Parlamentului European.

Liderul eurodeputaților PNL a lansat cu acestă ocazie și un avertisment. „Ce trebuie să mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați? Să provocăm o criză alimentară la nivel european, să blocăm la graniță trenurile și sutele de camioane cu cereale care tranzitează zilnic România spre piețele occidentale, în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligați să jucăm și noi dur”, a subliniat prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan a mai spus că până acum România a jucat mereu corect, fără a agita spiritele, dar blocarea intrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen reprezintă o mare nedreptate.

Am fost mult prea eleganți și mult prea tăcuți până acum. Nu suntem mai puțin europeni decât cei din vest. Nu îi trimiteți pe alegătorii români spre populiști și eurosceptici. Blocarea României și a Bulgariei în afara Schengen este o nedreptate față de un popor profund european”, a adăugat el.

Totodată, prim-vicepreședintele PNL a avertizat că menținerea opoziției față de țara noastră va crea un climat eurosceptic și în România. „Pentru a anula orice discurs eurosceptic, țările noastre trebuie să fie obligatoriu în Schengen. Nu vă bateți joc încă o dată de România și Bulgaria”, a mai spus eurodeputatul.

PPE sprijină intrarea României în Spațiul Schenghen

De asemenea, grupul PPE din Parlamentul European, din care face parte și PNL, a transmis un mesaj pentru extinderea spațiului Schengen și aderarea României.

Îndemnăm statele membre să deschidă spațiul Schengen pentru călătoriile fără pașapoarte în România și Bulgaria. Și Croația urmează să se alăture.”, a transmis Grupul Popularilor Europeni pe Facebook.

Popularii Europeni au mai explicat că „rămânând împreună, putem consolida spațiul Schengen și ne putem asigura că frontierele externe ale UE sunt mai bine protejate”.

Mesaj de sprijin a venit și de la nivelul conducerii PPE, adică de la Manfred Weber, care într-o vizită la Sofia și-a arătat tot sprijinul pe cele două țări din estul Eurpei. „Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European”, a precizat Weber, un apropiat al României.

În Parlamentul European a avut loc miercuri o dezbatere privind aderarea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen. Printre cei care au luat cuvântul s-au aflat mai mulți europarlamentari români, printre care liberalii Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, dar și social-democratul Dan Nica, Rovana Plumb sau Victor Negrescu, dar și reprezentanți ai USR, ca Nicolae Ștefănuță, precum și de la REPER, cum ar fi Dacian Cioloș și Dragoș Tudorache.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”