Elevul care-și mușca partenerele de sex, ridicat de DIICOT după ce a pus pe internet filmulețele erotice cu victimele sale

Elevul care-și mușca partenerele de sex, ridicat de DIICOT după ce a pus pe internet filmulețele erotice cu victimele sale
Publicat: 19/04/2016, 17:27

Ancheta polițiștilor de la „Crimă Organizată” a scos la iveală faptul că suspectul, care a fost elev la „Colegiul Bănățean”, iar acum este la „Ana Aslan” se împrietenea cu minore cu vârste între 14 și 15 ani. Le convingea pe acestea să întrețină raporturi sexuale, toate partidele de sex fiind înregistrate, potrivit pressalert.ro.

Tânărul le mușca pe partenere în timpul partidelor de amor, ulterior, fotografiile și filmulețele cu victimele sala erau împrăștiate pe internet prietenilor acestuia și nu numai.

Suspectul acționa în acest mod în momentul în care minorele nu mai răspundeau la comenzile sale. Până acum anchetatorii au identificat șase victime ale individului. Adolescentele însoțite de părinți au fost aduse pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara. Tânărul nu a răspuns la nicio întrebare a jurnaliștilor când a fost adus pentru audieri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Ies la lumină noi detalii în cazul fetiței și bătrânei din Călărași, care ar fi...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Cum să treci de la falsificat de permise la un garaj de sute de mii...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb