Prima pagină » Auto » Ce se va întâmpla cu marcajele rutiere din intersecția din Timișoara, devenită celebră în toată lumea

Ce se va întâmpla cu marcajele rutiere din intersecția din Timișoara, devenită celebră în toată lumea

Ce se va întâmpla cu marcajele rutiere din intersecția din Timișoara, devenită celebră în toată lumea
Detalii pe Gândul.

Într-o postare publicată pe contul său de Facebook, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, explică faptul că nu el a decis ca la intersecția de la pasajul Jiul, inaugurat în urmă cu o săptămână în urma lărgirii la cinci benzi, să fie realizate acele marcaje rutiere care au declanșat reacții pe rețelele de socializare.

„Hai să lămurim lucrurile cu marcajul de la intersecția Jiul – Republicii. N-am nicio legătură cu acel marcaj! Dimpotrivă, părerea mea a fost să nu se realizeze și mi-am exprimat-o la fața locului, sâmbătă, în jurul orei 19.00, înainte de a pleca de pe șantier. Dar, un primar nu este nici proiectant și nici realizator de marcaje rutiere și lucrul acesta ar trebui să-l știe orice om care pretinde că are inteligența superioară unei gâște -ca să iau un referențial!”, a scris Nicolae Robu, pe rețeaua de socializare.

Primarul Timișoarei spune că a anticipat care va fi reacția publicului, astfel că și-a exprimat nemulțumirea cu privire la acest aspect.

„În jurul orei 24.00, sâmbătă spre duminică, când am revenit pe șantier, am găsit intersecția marcată, urmare a deciziei specialiștilor. Mi-am exprimat imediat nemulțumirea, spunându-le celor prezenți -anticipând 100% ce a urmat să se întâmple a doua zi!-, că, în plan mediatic- și numai în plan mediatic, accentuez, respectiv pe rețelele de socializare-, s-a ales praful din inaugurare și de toată zbaterea, munca, lupta, pasiunea, felia de viață puse în joc pentru realizarea acestui obiectiv”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai anunțat că a realizat un sondaj pe Facebook, după cinci zile de la inaugurarea pasajului Jiul, care arată, printre altele, că 19% dintre respondenți consideră că marcajul îi încurcă în trafic. Prin urmare, Nicolae Robu le-a cerut specialiștilor să vină cu alternative, existând posibilitatea ca marcajul rutier să dispară.

„Întrucât sondajul realizat de mine pe Facebook, după 5 zile de folosință a pasajului, sondaj la care au răspuns deja peste 1600 persoane, nu arată o suficient de mare, în raport cu exigențele mele, percepție pozitivă a cetățenilor asupra marcajului cu pricina, 37.5% din repondenți afirmă că marcajul îi ajută în trafic, 43.5% din repondenți afirmă că marcajul nici nu îi ajută în trafic și nici nu îi încurcă, 19% din repondenți afirmă că marcajul îi încurcă în trafic, am cerut specialiștilor să vină cu alternative, neexcluzând nici alternativa lăsării intersecției nemarcată, așa cum sunt alte intersecții în orașul nostru și în alte orașe. Menționez, însă, că decizia le aparține, așa cum le aparține și răspunderea”, a conchis Nicolae Robu.

Pasajul Jiul a fost inaugurat, în urmă cu o săptămână, după finalizarea lucrărilor de lărgire la cinci benzi. Inspectoratul Județean de Poliție Timiș a anunțat că face verificări privind utilitatea marcajelor rutiere de la pasajul Jiul din Timișoara, după ce pe rețelele de socializare au apărut o serie de comentarii legate de acestea.

Concret, la intersecția B-dul Republicii cu str. Jiul și pasajul cu același nume au fost trasate o serie de marcaje rutiere spre stânga, dreapta sau în față care ar putea să-i deruteze pe șoferi. Practic, liniile imaginare de care șoferii țin cont atunci când se află într-o intersecție au fost trasate pe carosabil.

„Zici că e GTA 2 cu placa grafică stricată”, „Așa sunt și în Germania intersecțiile, dar aici și-au bătut joc”, „Ce șotron au tras la Jiul” sau „Cineva nu a avut voie să se joace cu vopsea când a fost mic. A recuperat acum” – sunt doar câteva dintre mesajele postate pe Facebook.

În urmă cu trei zile, și jurnaliștii de la tabloidul britanic „The Sun” au scris despre marcajele rutiere de la pasajul Jiul din Timișoara. „Intersecția funcționează ca una normală și e de presupus că șoferii vor ști pe unde să circule, însă în încercarea de a face lucrurile mai clare, constructorul a complicat lucrurile”, scrie în articolul intitulat „Drumul spre iad”.

Lucrările de modernizare și lărgire a pasajului Jiul la cinci benzi au început în vara anului 2016, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ cinci milioane de euro, bani proveniți din bugetul local al Primăriei Timișoara.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Deținerea unui smartphone la vârsta de 12 ani a fost asociată cu riscuri pentru sănătatea mintală și cea fizică