Prima pagină » Știri » Bărbații români, în topul european al consumului de alcool

Bărbații români, în topul european al consumului de alcool

Bărbații români, în topul european al consumului de alcool
Detalii în articol

„Deși consumul total de alcool în România este la același nivel cu media UE (9,6 litri pe cap de locuitor, comparativ cu 10 litri în 2014), consumul episodic excesiv de alcool reprezintă o problemă de sănătate publică serioasă. Aproape 53 % dintre bărbați au raportat consum de alcool episodic excesiv în anul 2014 – cel mai mare nivel dintre țările UE – în timp ce băieții, de asemenea, consumă alcool mai frecvent decât în alte țări din UE: 30 % dintre băieții de 15 ani au raportat în 2013-14 că s-au îmbătat cel puțin de două ori în viața lor, comparativ cu numai 12 % dintre fetele de 15 ani”, potrivit Raportului CE, prin care se analizează starea de sănătate din România în 2017.

Potrivit sursei citate, mortalitatea care poate fi prevenită prin intervenții de sănătate publică este de asemenea ridicată, în special pentru cauzele de deces legate de consumul de alcool.

„România are rate ridicate ale fumatului în rândul bărbaților, iar decesele cauzate de cancer la plămâni, în special în rândul femeilor și al bărbaților de peste 65 de ani, au crescut constant și reprezintă 4 % din totalul deceselor (2014). Rata standardizată de deces din România pentru mortalitatea provocată de abuzul de alcool (42 per 100 000) este cea mai ridicată în rândul țărilor UE”, potrivit sursei menționate.

Aceste date fac parte din categoria factorilor de risc, menționați în documentul citat. Un alt factor de risc privind starea de sănătate a românilor este fumatul.

„Aproximativ unu din cinci adulți din România a raportat că a fumat zilnic în anul 2014. Această cifră este aproape egală cu media UE, dar spre deosebire de multe alte țări, au existat puține îmbunătățiri din anul 2000. Disparitățile de gen sunt pronunțate, de patru ori mai mulți bărbați (32,2 %) fumează, comparativ cu femeile (8,3 %). În mod îngrijorător, ratele fumatului par să crească în rândul fetelor tinere: 17 % dintre fetele de 15 ani au spus că au fumat regulat în 2013-2014, în creștere față de 12 % în 2005-2006″, se arată în Raportul CE.

În cadrul documentului se precizează că au fost implementate o serie de măsuri pentru a reduce prevalența fumatului în rândul populației, inclusiv legi care limitează consumul de tutun (din anul 2002) și interzic fumatul în toate spațiile publice interioare (din anul 2016).

„Legea din 2016 interzice vânzarea produselor de tutun, precum și fumatul în toate instituțiile din domeniul sănătății și educației. Pe de altă parte, nu există niciun plan național de combatere a consumului de alcool. În schimb, sunt desfășurate campanii de educare și informare de către ONG-uri, cum ar fi Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor”, subliniază raportul citat.

Comisia Europeană a dat, luni, publicității, un raport privind starea de sănătate din România în 2017.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Pune asta în dulap în sezonul rece. Trucul simplu care ține hainele proaspete și alungă mirosul de închis
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!