Prima pagină » Știri » Accident grav în Ilfov. Șapte persoane implicate. Două victime, inconștiente

Accident grav în Ilfov. Șapte persoane implicate. Două victime, inconștiente

Detalii în articol

Din primele informații ar fi vorba despre cinci adulți și doi copii.

Potrivit pompierilor, două persoane sunt inconștiente și încarcerate, două cu pierdere temporară de conștiență și trei conștiente.

Cele două persoane încarcerate au fost extrase și se află în grija echipajelor medicale

La fața locului au acționat 4 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de stingere ale pompierilor și 2 echipaje de descarcerare.

Referitor la cauza accidentului, potrivit polițiștilor, o mașină care se deplasa dinspre București spre Ploiești nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe banda 1. Mașina care circula pe prima bandă a fost proiectată pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

Circulația în zonă este îngreunată, circulându-se pe câte o bandă în ambele sensuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Cum prezintă propaganda rusă cazul dronei care a lovit blocul din Galați
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului