Prima pagină » Știri » Catherine Deneuve a fost internată într-un spital din Paris, în „stare gravă”

Catherine Deneuve a fost internată într-un spital din Paris, în „stare gravă”

Catherine Deneuve a fost internată într-un spital din Paris, în „stare gravă
Actrița franceză Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, a fost internată într-un spital din Paris după ce s-a simțit rău în noaptea de marți spre miercuri, iar starea acesteia este gravă, potrivit Reuters.

Potrivit publicației franceze Le Parisien, Deneuve, o legendă a cinematografiei franceze, este „în stare gravă”.

Aceeași publicație scrie că actrița va fi supusă „unor analize medicale amănunțite”.

Totuși, o sursă a declarat pentru publicația Variety că starea acesteia „se îmbunătățește”.

Agenția de presă italiană ANSA informează, citând o altă sursă, că actrița suferă de „oboseală”.

Deneuve are în prezent un program destul de încărcat, filmând pentru lungmetrajul regizat de Emmanuelle Bercot „De Son Vivant”, în apropiere de Paris.

Catherine Deneuve a știut cu multă inteligență să facă trecerea de la rolurile de sex-simbol din tinerețe la cele mature, serioase și rămâne una dintre cele mai căutate actrițe franceze.

Anul acesta, ea și-a lansat la Festivalul de la Berlin filmul „L’adieu à la nuit”, de André Téchiné, care surprinde frământările generate de radicalizarea islamistă a unui tânăr.

Catherine Deneuve, pe parcursul carierei sale impresionate, a câștigat două premii César, o Copa Volpi la Festivalul de la Veneția, un Urs de Argint la Festivalul de la Berlin și o nominalizare la Oscar. Simbolizând eleganța franceză, Catherine Deneuve este una dintre puținele actrițe din Franța care au fost incluse în Hall of Fame, la Hollywood. Pe 7 decembrie 2013, la Berlin, Catherine Deneuve a fost recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră la gala organizată de Academia de Film Europeană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?