Prima pagină » Știri externe » PREVIZIUNI. Cea mai mare economie a Europei va scădea cu aproape 7% anul acesta

PREVIZIUNI. Cea mai mare economie a Europei va scădea cu aproape 7% anul acesta

PREVIZIUNI. Cea mai mare economie a Europei va scădea cu aproape 7% anul acesta

Economia Germaniei, cea mai mare din Uniunea Europeană, ar urma să înregistreze anul acesta o scădere de 6,6% ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19, dar ar urma să se redreseze anul viitor, când ar putea înregistra o creștere de 10,2%, a anunțat joi Institutul Ifo.

În principiu, reprezentanții mediului de afaceri din Germania se așteaptă la o revenire la normal a activității în aproximativ nouă luni de la impunerea restricțiilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului, iar dacă previziunile oamenilor de afaceri se adeveresc, atunci economia germană ar urma să înregistreze o scădere de 12,4% în al doilea trimestru al lui 2020, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Mai multe sondaje recente sugerează că economia Germaniei își revine ușor după ce sectorul economic a fost blocat de la sfârșitul lui martie ca urmare a măsurilor dure impuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19, dar ultimele date puse la dispoziție de către Institutul Ifo arată un impact fără precedent al acestor măsuri asupra economiei germane.

În cel mai pesimist scenariu prezentat de Ifo, care prevede o revenire la normal abia peste 16 luni, economia germană ar urma să scadă cu 9,3% anul acesta și să înregistreze o creștere de 9,5% în 2021. În cazul scenariului cel mai optimist, care ar însemna o revenire la normal în cinci luni, economia ar urma să scadă cu doar 3,9% și să înregistreze o creștere de 7,4% anul viitor.

Sectoarele din economia Germaniei, afectate în mod diferit de criză

Sectoarele din economia germană vor fi afectate în mod diferit de criza provocată de pandemie. În timp ce unele sectoare ar urma să își revină la normal mai rapid, pentru altele revenirea va dura mai bine de un an. Spre exemplu, reprezentanții industriei aeronautice se așteaptă la o revenire la normal în aproximativ 16 luni. Totodată, turismul, industria hotelieră și cea constructoare de mașini ar urma să își revină și ele mai târziu decât alte sectoare.

Sectorul construcțiilor, până recent aparent ferit de această criză, va fi și el afectat, potrivit asociațiilor din domeniu. Astfel, construcțiile vor înregistra, per ansamblu, o scădere cu 3% anul acesta.

Estimarea Ifo vine la scurt timp după ce cancelarul Angela Merkel a avertizat că pandemia abia a început și a făcut apel la germani să continue să respecte regulile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului.

Recent, Germania a prelungit unele restricții pentru limitarea pandemiei până la finalul lunii iunie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Vali Vijelie și Sile Cămătaru: ,,Am avut o aventură cu nevasta lui''
Prosport.ro
FOTO. Cum arată azi Gabriela Roșu, handbalista care a cucerit toată România cu gestul mai puțin obișnuit din avion!
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)