Prima pagină » Actualitate » Valeriu Gheorghiță: Persoanele de peste 65 de ani și cele cu boli cronice, în primele categorii care vor fi vaccinate anti-COVID

Valeriu Gheorghiță: Persoanele de peste 65 de ani și cele cu boli cronice, în primele categorii care vor fi vaccinate anti-COVID

Valeriu Gheorghiță: Persoanele de peste 65 de ani și cele cu boli cronice, în primele categorii care vor fi vaccinate anti-COVID

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare privind combaterea infecției cu COVID-19, a declarat, luni seara, că persoanele vulnerabile, adică cele de peste 65 de ani și cele cu boli cronice, vor fi printre categoriile care vor primi cu prioritate vaccinul anticoronavirus.

„Categoric, persoanele vulnerabile, ceea ce înseamnă persoane peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice, începând de la boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, obezitate, diabet zaharat, neoplazii, cancere, sunt boli prioritare care îi poziţionează pe pacienţi în primele categorii ca beneficiari ai campaniei de vaccinare”, a afirmat, luni seară, la Antena 3, Valeriu Gheorghiţă, potrivit Adevărul.ro.

Prioritățile vaccinării: Medicii și persoanele vulnerabile

„Este evident ca prioritatea campaniei de vaccinare să fie aceea de a proteja lucrătorii din sistemul de sănătate, în primul rând, şi în al doilea rând de a proteja categoriile vulnerabile, tocmai pentru a scădea riscul de deces”, a spus Gheorghiță.

„Motiv pentru care, la aceste categorii deja menţionate, se adaugă activităţile esenţiale din infrastructura critică şi protejarea persoanelor care deservesc aceste tipuri de activităţi. Ceea ce trebuie să înţelegem este legat de tipul de comorbiditate pentru că sunt vaccinuri care vor avea o pleiadă de indicaţii şi de contraindicaţii, dar din punct de vedere strategic persoanele cu boli cronice sunt persoanele prioritizate pentru a primi în primele etape vaccinarea împotriva SARS-COV-2″, a mai declarat medicul.

Gheorghiță a mai precizat că tinerii cu vârste sub 18 ani nu vor fi imunizați, deoarece nu există studii clare efectuate de companiile pharma care dezvoltă un vaccin anti-COVID.

O problemă de siguranță națională

„De asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce priveşte terapia. Deci pacienţii care au fost instabili, mă refer un pacient cu un cancer în fază avansată, un cancer necontrolat terapeutic sau în fază realmente necontrolată şi de finalizare. Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru că, în primul rând, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranţă deja orientat, s-au adăugat şi categorii de persoane care au boli cronice”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Digi 24.

Președintele Klaus Iohannis a spus luni, după discuția cu miniștrii Apărării, Internelor și Sănătății, cu tema „Campania de vaccinare anti-COVID-19, problemă de securitate naţională” că Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă unei aprobări într-o ședință CSAT pe care o va convoca în perioada ce urmează.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!