Prima pagină » Știri politice » Ce s-a întâmplat la alegerile locale parțiale: De la propagandă politică la voturi cumpărate

Ce s-a întâmplat la alegerile locale parțiale: De la propagandă politică la voturi cumpărate

Ce s-a întâmplat la alegerile locale parțiale: De la propagandă politică la voturi cumpărate

Alegerile locale parțiale din 36 de localități din 23 de județe pentru funcția de primar, respectiv pentru un consiliul local, au fost organizate duminică. Aproximativ 1.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost mobilizați cu această ocazie. În mai multe localități au avut loc incidente privind fraudarea alegerilor.

Ministerului Afacerilor Interne (MAI) informează au fost înregistrate 83 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral.

Cele mai multe dintre acestea privesc fotografierea sau filmarea buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului la vot și continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. De asemenea, au fost înregistrate patru sesizări în ceea ce privește coruperea alegătorilor, patru sesizări referitoare la sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumite partide, alianțe politice, alianțe electorale sau candidați independenți, trei sesizări de turism electoral și câte o sesizare de fraudă la vot, tulburarea liniștii publice, împiedicarea liberului exercițiu de a alege sau a fi ales, violarea confidențialității votului.

De asemenea, sursa citată informează că 42 de sesizări nu s-au confirmat. În urma verificărilor, au fost constatate 33 de contravenții și s-au aplicat amenzi în valoare de 25.200 de lei.

În alte 7 situații, se efectuează cercetări pentru săvârșirea unor posibile fapte de natură penală. Infracțiunile constatate, pentru care sunt cercetate 10 persoane, se referă la coruperea alegătorilor, fraudă la vot, împiedicarea dreptului de a alege sau a fi ales și violarea confidențialității votului.

Ce incidente au avut loc la alegerile locale parțiale

1.În județul Bacău a fost înregistrată o sesizare despre faptul că la cele 4 secții de votare, amplasate pe raza satelor Tamași, Chetriș și Furnicari sunt persoane care, sub pretextul că iau temperatura alegătorilor, le sugerează acestora să voteze un anumit candidat. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt.

2.În județul Dolj, în orașul Filiași, o persoană a fost surprinsă, după ce și-a exercitat dreptul de vot, că a făcut o poză cu telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, buletinului de vot. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana, și sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 600 de lei.

3.Tot în județul Dolj, ca urmare a unei verificări în sistemul informatic, s-a stabilit că o persoană și-a exercitat dreptul de vot la o secție din comuna Sadova, fără a avea acest drept. În fapt, persoana respectivă s-a prezentat la secția de votare și a votat folosind un document de identitate anulat. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.

4.În județul Galați, orașul Târgu Bujor, în urma unei sesizări prin SNUAU 112, o persoană a fost depistată că a fotografiat buletinul de vot. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional.

5.În județul Ilfov, la o secție de votare din satul Șindrilița, un grup de persoane au fost implicate într-un conflict, în context electoral. La fața locului s-au deplasat echipaje din polițiști care au aplanat conflictul, în urma căruia nu au rezultat persoane rănite sau distrugeri de bunuri. Față de persoanele implicate a fost luată măsura sancționării contravenționale.

6.În comuna Găneasa, județul Ilfov, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor, în urma unei plângeri scrise, cu privire la promisiunea unor persoane de a oferi o sumă de bani, pentru a vota un anumit candidat.

Plan de măsuri la nivel MAI pentru alegeri

„Pentru buna organizare a misiunilor circumscrise desfășurării alegerilor locale parțiale de astăzi, la nivelul MAI a fost aprobat un Plan de măsuri referitor la principalele responsabilități ale ministerului în legătură cu procesul electoral: asigurarea protecției buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării, pe timpul operațiunilor de tipărire, transport și depozitare, menținerea ordinii publice pe întreaga perioadă electorală, cu accent pe ziua votului, asigurarea protecției secțiilor de votare și soluționarea cu celeritate a sesizărilor privind incidentele electorale.Personalul MAI rămâne în dispozitiv pentru a verifica, și în continuare, toate sesizările primite și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare, până la încheierea votării, dar și după acest moment, pentru asigurarea securității transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale, către birourile electorale județene”, mai informează sursa citată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor