Prima pagină » Actualitate » Sindicalistul Ion Rădoi, despre sumele pe care le produceau magazinele demolate de la metrou: „Mergeau la buget circa 500 de mii de euro pe lună” | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

Sindicalistul Ion Rădoi, despre sumele pe care le produceau magazinele demolate de la metrou: „Mergeau la buget circa 500 de mii de euro pe lună” | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

Liderul suspendat al Uniunii Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că magazinele demolate de la metrou aduceau un venit de 500 de mii de euro lunar la bugetul de stat.

„Exista un sindicat al comercianților, deci aveau sindicatul lor acei oameni, numai că sindicatul se ocupa de această parte de administrare, și au făcut un contract cu administrația.

Cei mai mulți bani din aceste magazine, așa cum erau ele mici, de câțiva metri, oricum, mergeau la bugetul de stat circa 500 de mii de euro pe lună, după care se luau o parte de administrație și de către minister, pentru utilități și pentru curățenie (…) Bineînțeles, lua și sindicatul pentru partea de administrare”, a precizat Ion Rădoi, luni seară, în cadrul emisiunii „cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Potrivit sindicalistului, banii obținuți de pe urma magazinelor de la metrou circulau prin intermediul băncilor.

„Au fost alți colegi acolo, dar nu cred că ar fi putut face ceva, pentru că în primul rând nu umblau cu banii, totul se făcea prin bancă.

Le-am făcut propunerea ca să aducem toate magazinele într-un anumit stas, cum există la toate metrourile din lume, de altfel”, a mai precizat Ion Rădoi în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Ce spune Ion Rădoi despre posibilitatea unei greve

Sindicalistul a vorbit și despre posibilitatea unui nou conflict de muncă în subteran.

„Eu sper să nu se declanșeze, pentru că ar avea de suferit și călătorii, care nu au nicio vină, pe de altă parte, eu zic că ar trebui să existe acest dialog social.

Dacă s-ar respecta toate condițiile, eu zic că nu ar trebui să se ajungă la conflicte”, a mai declarat Ion Rădoi în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale