Prima pagină » Actualitate » Regele Charles al III-lea, surprize pentru localnicii din Valea Zălanului: ”Am ajuns să iubesc România”

Regele Charles al III-lea, surprize pentru localnicii din Valea Zălanului: ”Am ajuns să iubesc România”

Elena Popescu
Regele Charles al III-lea, surprize pentru localnicii din Valea Zălanului: ”Am ajuns să iubesc România”

Regele Charles a ales România pentru prima vizită externă de la momentul încoronării. Vizita va dura cinci zile, însă după primirea de la Palatul Cotroceni, aceasta va fi una cu caracter privat, potrivit ambasadorului Marii Britanii în țara noastră.

Monarhul britanic se află deja de aseară la reședința sa din Valea Zălanului, iar pentru azi le-a pregătit o surpriză vecinilor săi.

Astăzi, regele și prietenii săi care au venit în zonă, urmează să facă prima excursie pe dealurile din Valea Zălanului. De asemenea, ar urma să aibă loc și un picnic, la care sunt invitați toți oamenii satului, precum și cei din satele învecinate.

Locuitorii au venit cu tot felul de daruri pe care acesta să le ducă acasă, în Marea Britanie.

”Am ajuns să iubesc România”, a mărturisit vineri regele Charles al III-a, în discursul său susținut la Palatul Cotroceni.

Charles al III-lea a ajuns la proprietatea sa din Valea Zălanului, în județul Covasna, unde a fost întâmpinat de mai mulți localnici

Regele Charles al III-lea a ajuns, vineri seara, la Valea Zălanului. Monarhul britanic a ajuns cu mașina la casa sa din județul Covasna, unde a fost așteptat de mai mulți localnici chiar la poarta proprietății.

Regele britanic a mers în mijlocul lor, a strâns mâna cu fiecare din ei și s-a îmbrățișat cu femeile și copiii care i-au oferit flori.

Valea Zălanului este un sat în comuna Malnaș din nordul județului Covasna, cu foarte puțini locuitori, se află în Munții Baraolt din Transilvania, scrie Mediafax.

Foto: Mediafax

Regele Charles al III-lea a ajuns vineri în România. După sosirea de la aeroport, monarhul a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.

Regele Charles al III-lea a declarat că ”întotdeauna s-a simțit acasă în România”, în discursul pe care l-a susținut vineri la recepția organizată în onoarea sa la Palatul Cotroceni, unde a fost primit de Klaus Iohannis cu onoruri militare. Monarhul britanic și-a început discursul în limba română și a elogiat România, citând versuri din Mihai Eminescu.

În discursul susținut la Cotroceni, la recepția la care au luat parte aproximativ 300 de persoane, Regele Charles a spus că a ajuns iubească România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea, continuând în limba română: ”ţară de glorii, ţară de dor”, cu mențiunea că a parafrazat din Eminescu (”țara mea de glorii, țara mea de dor” în versiunea lui Mihai Eminescu din ”Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!