Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Regele Charles al III-lea l-a PARAFRAZAT pe Eminescu în limba română la Palatul Cotroceni: „România, ţară de glorii, ţară de dor”

VIDEO | Regele Charles al III-lea l-a PARAFRAZAT pe Eminescu în limba română la Palatul Cotroceni: „România, ţară de glorii, ţară de dor”

Gilda Popa

Regele Charles al III-lea a declarat că „întotdeauna s-a simțit acasă în România”, în discursul pe care l-a susținut vineri la recepția organizată în onoarea sa la Palatul Cotroceni, unde a fost primit de Klaus Iohannis cu onoruri militare. Monarhul britanic și-a început discursul în limba română și a elogiat România, citând versuri din Mihai Eminescu.

În discursul susținut la Cotroceni, la recepția la care au luat parte aproximativ 300 de persoane, Regele Charles a spus că a ajuns iubească România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea, continuând în limba română: „ţară de glorii, ţară de dor”, cu mențiunea că a parafrazat din Eminescu („țara mea de glorii, țara mea de dor” în versiunea lui Mihai Eminescu din „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”). În discursul său emoționant, monarhul britanic a mai spus că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor între România și Marea Britanie.

„Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România. Vă mulțumesc domnule președinte pentru generozitatea cu care ați organizat această recepție. 

Eu cred că au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă. Când am venit aici, și chiar dinainte, am simțit o legătură profundă cu România. Regele Românei era vărul regelui Marii Britanii, iar regina Maria era, de asemenea, descendentă a familiei regale britanice. Tatăl meu a fost vărul regelui Mihai și au avut amintiri din copilăria comună petrecută aici.

Așadar, pot să spun că întotdeauna m-am simțit acasă în România. În toți acești ani am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile (…)

Este atât de impresionant să vezi câți voluntari lucrează an de an cu atâta dragoste și dedicare pentru monumentele istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii României. Am ajuns să iubesc România – cultura și arta, patrimoniul, istoria, peisajele.

„Țară de glorii, țară de dor”, România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modele d agricultură sustenabilă. În continuare aici sunt specii care au dispărut din Europa. Prețuiesc prietenii din România. Sunt foarte recunoscător pentru numeroșii oameni care fac lucruri minunate pentru comunitățile din toată țara. Am putut de asemenea să văd în România un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina.

Am venit în România atâția ani pentru că am simțit apropierea de poporul român, pentru suferințele din cel de al doilea război mondial și am ținut să amintesc oamenilor de ce România e o țară atât de populară. Azi nu mai e nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulți britanici vin în România. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând de-a lungul istoriei și abia aștept să îmi joc și eu rolul în strângerea lor și mai puternică în viitor”, a spus Regele Charles al III-lea în discursul susținut la Cotroceni.

Iohannis: Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestății Voastre are loc în țara noastră

Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit, la rândul său, pentru mesajul transmis prin prezența sa la Palatul Cotroceni.

„Bine ați revenit în România, țara pentru care de-a lungul timpului ați dezvoltat o afecțiune aparte!

Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestății Voastre are loc în țara noastră. Pentru români, acesta reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse și după preluarea noilor responsabilități.

Vă transmit în numele tuturor românilor aprecierea și recunoștința noastră pentru implicarea autentică în protejarea și celebrarea unor valori care țin de însăși identitatea națională: natura, peisajul rural din țara noastră, dar și moștenirea culturală bogată.

Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor și a tradițiilor lor a trecut granițele. Le-ați reamintit cât de prețioase sunt tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile moștenite de generații și faptul că acestea nu își pierd valoarea în fața erei vitezei și a tehnologiei, ci dimpotrivă.

Fundația caritabilă a Majestății Voastre a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc și de a contribui la prezervarea lui prin activități de restaurare a clădirilor sau a obiectelor prețioase, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau readucerea la viață a unor meserii tradiționale. Ați creat astfel oportunități deosebite pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Activitatea substanțială, valoroasă și constantă a Majestății Voastre pentru protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice s-a reflectat și în România”, a spus Iohannis.

Vizita va dura cinci zile, însă după primirea de la Palatul Cotroceni, aceasta va fi una cu caracter privat, potrivit ambasadorului Marii Britanii în țara noastră.

După ce va fi primit de Președintele Klaus Iohannis, regele Charles al III-lea va merge în zona Transilvaniei, în zona Viscri, unul dintre locurile preferate ale regelui. Fundația Prințului de Wales are în România două proprietăți – la Viscri și Valea Zălanului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Declarația premierului Ungariei RĂSTOARĂ totul: ”Nu vom accepta!”
Digi24
„În următorii ani, poate chiar câteva decenii, ne vom afla într-o stare de război”, susține unul dintre cei mai cunoscuți spioni ruși
Cancan.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Ioana Tamaș și Adelina Pestrițu s-au dezlănțuit la Istanbul
Adevarul
Angajatorii sunt obligați, de pe 7 iunie, să justifice diferențele de salariu. Ce drepturi noi au angajații și ce riscă firmele
Mediafax
Metoda olandeză cu care poți scăpa de stres fără să faci nimic
Click
18 ani fără Anca Parghel. Ce stă scris pe mormântul artistei din Cimitirul Bellu și cum îi apare în vis fiului ei: „Uneori e tristă...”
Digi24
Mărturia cutremurătoare a femeii rănite de drona rusească în blocul din Galați: Am strigat copilul, l-am împins pe lângă foc, să ieșim
Cancan.ro
Ce au DESCOPERIT anchetatorii în casa lui Cristian Pomohaci, după percheziții. Nu le-a venit să creadă! 😲
Ce se întâmplă doctore
Horoscop chinezesc iunie 2026. Zodiile care atrag ghinionul și trec printr-o perioadă complicată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Există o mașină electrică nouă care nu-și poate urmări utilizatorii – nu are modem
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre alergare și jogging?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Doamne, dă-mi un motiv pentru care trebuie să mai merg la muncă!
Descopera.ro
Platforma Temu, amendată de UE. Care este suma pe care trebuie să o plătească chinezii?