Prima pagină » Știri externe » Putin la „Davosul rus”: „Furtul rezervelor internaționale ale Rusiei a afectat negativ dolarul și euro“. Ce avertizează liderul de la Kremlin

Putin la „Davosul rus”: „Furtul rezervelor internaționale ale Rusiei a afectat negativ dolarul și euro“. Ce avertizează liderul de la Kremlin

Melania Agiu

Președintele rus, Vladimir Putin, a transmis, vineri, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF-2026), că „furtul activelor internaționale ale Rusiei a avut un impact ireversibil asupra sistemului financiar mondial“.

„Sancțiunile și înghețarea, care, în esență, reprezintă un furt al rezervelor internaționale ale Rusiei, au avut un impact ireversibil asupra cursului monedelor mondiale — dolarul și euro. Este un fapt evident, trebuie să recunoaștem”, a spus el.

Potrivit lui Putin, schimbările din economia mondială au început după ce țările occidentale au început să se îndepărteze de principiile comerțului liber și de regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Liderul de la Kremlin a subliniat că, în fața unor dificultăți legate de concurență, Occidentul a început să recurgă mai des la restricții unilaterale și la mecanisme de sancțiuni.

„S-a recurs la restricții unilaterale și la așa-numitele sancțiuni. Prin aceasta, țările occidentale au scos practic din funcțiune mecanismul OMC și au subminat încrederea în aceste instituții”, a subliniat Putin.

În opinia sa, scăderea încrederii în instituțiile financiare internaționale și în infrastructura de plăți determină statele să caute mecanisme alternative de colaborare, inclusiv acorduri comerciale bilaterale și multilaterale.

Putin a subliniat, de asemenea, că situația rezervelor rusești înghețate a constituit un semnal pentru alte state.

„Toate țările , fără excepție, pot, la fel ca Rusia, să-și piardă în orice moment accesul la activele lor legitime, plasate în dolari sau în euro, precum și la infrastructura financiară și de plăți occidentală”, a declarat el. „Motivele pentru înghețarea activelor pot fi diferite, dar ele vor fi întotdeauna găsite“, a mai spus Putin. „Așa cum, în cazul nostru, este vorba de conflictul din Ucraina, iar în alte cazuri, de conflictul din Orientul Mijlociu, de conflictele din Africa sau chiar de atitudinea față de comunitatea LGBT.“, a observat el.

Pe data de 25 mai, Banca Centrală a Rusiei a anunţat că a depus o a doua plângere la Tribunalul General al Uniunii Europene împotriva regulamentului european care permite folosirea activelor suverane ruseşti îngheţate pentru rambursarea împrumuturilor acordate Ucrainei, informa Reuters.

Instituţia susţine că legislaţia europeană tratează activele suverane ale Rusiei drept „un element de sprijin financiar pentru o ţară terţă”, modificând regimul juridic şi economic al acestor fonduri. Regulamentul contestat, adoptat pe 24 februarie 2026, prevede că împrumuturile acordate Ucrainei de Uniunea Europeană vor fi rambursate doar după ce Kievul va primi despăgubiri de război din partea Rusiei. În acelaşi timp, UE îşi rezervă dreptul de a utiliza activele ruseşti îngheţate pentru acoperirea datoriei ucrainene.

Banca centrală rusă estimează că aproximativ 300 de miliarde de dolari din fondurile suverane ale Rusiei au fost blocate de statele occidentale după invazia Ucrainei din 2022.

Cea mai mare parte a activelor se află în Belgia, fiind administrate de depozitarul financiar Euroclear.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Putin spune că politicile economice ale Uniunii Europene sunt „mioape”. „Febra sancțiunilor” este o armă care s-a întors împotriva lor

Putin a fost informat despre „scrisoarea deschisă” a lui Zelenski. Ce anunță Kremlinul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
„Răzbunarea va fi inevitabilă”. Părintele motoarelor rachetelor strategice rusești a fost lichidat de forțele speciale ucrainene
Cancan.ro
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira, iar Antena 1 a difuzat imaginile
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Mai bine pierdem banii din PNRR”. Profesorii avertizează că școlile ar putea rămâne fără diriginți
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Dragoș Bucur, în mijlocul unui scandal cu vecinii de la țară. Ce s-a întâmplat: „O să avem de-a face”
Digi24
Proteste de amploare la Kiev. Ucrainenii îi dau termen lui Zelenski până vineri
Cancan.ro
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Câți copaci există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Statul pe scaun mai mult de 30 de minute fără pauză poate crește riscul de deces prin cancer