Prima pagină » Cultură » A murit actorul Richard O’Sullivan, unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți din Marea Britanie. Starul avea 82 de ani

A murit actorul Richard O’Sullivan, unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți din Marea Britanie. Starul avea 82 de ani

Ruxandra Radulescu
A murit actorul Richard O'Sullivan, unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți din Marea Britanie. Starul avea 82 de ani

Actorul britanic Richard O’Sullivan, cunoscut în special pentru rolul lui Robin Tripp din serialele de comedie „Man About the House” și „Robin’s Nest”, a murit la vârsta de 82 de ani.

Richard O’Sullivan a fost una dintre figurile îndrăgite ale televiziunii britanice, cariera sa întinzându-se pe mai multe decenii. Pe lângă rolurile care l-au consacrat în comedie, actorul a interpretat personajul principal din serialul „Dick Turpin” și a avut apariții în producții precum „Doctor at Large” și „Me and My Girl”, potrivit BBC.

Richard O'sullivan 1979

Richard O’sullivan 1979

Vestea morții sale a fost anunțată de Royal Variety Charity. Giles Cooper, președintele de onoare al organizației, l-a descris drept un actor cu „un farmec natural și o sincronizare comică impecabilă, care a adus căldură, inteligență și bucurie de neuitat în casele a milioane de telespectatori”.

Fiul actorului: „Era la fel de amuzant și fermecător și în viața reală”

Fiul lui Richard O’Sullivan, James O’Sullivan, și-a exprimat durerea după moartea tatălui său.

„Tatăl meu era la fel de amuzant și fermecător în viața reală cum a fost și pe ecranele televizoarelor de-a lungul anilor”, a transmis James O’Sullivan.

Fiul actorului a povestit că, deși cea mai mare parte a carierei tatălui său s-a desfășurat înainte ca el să se nască, a avut ocazia să-i descopere talentul și a urmărit numeroasele reluări ale serialelor în care acesta a jucat.

Richard O’Sullivan și-a început cariera în copilărie

Richard O’Sullivan s-a născut la Londra, în 1944, și și-a început cariera încă din copilărie. Prima sa apariție cinematografică a avut loc în „The Yellow Balloon”, filmat când actorul avea doar opt ani și lansat în 1953.

În anii ’60, O’Sullivan a continuat să apară în filme și producții de televiziune. A jucat inclusiv în „Cleopatra”, filmul epic din 1963 în care Elizabeth Taylor și Richard Burton au interpretat rolurile principale. A apărut, de asemenea, în două filme alături de Cliff Richard, „The Young Ones” și „Wonderful Life”.

În 1973 a primit rolul care avea să-i schimbe cariera. În „Man About the House”, O’Sullivan l-a interpretat pe Robin Tripp, un tânăr care împărțea un apartament din Londra cu două femei singure.

FOTO: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
Luca Niculescu vrea să schimbe harta administrativă a României. Ce greșeli trebuie să evite Guvernul
Mediafax
Taxele, marea necunoscută a anului viitor. Ce anunță noul premier despre banii românilor
Click
Cum arată acum Cornelius Roșiianu, prezentatorul „Telejurnalului” de la TVR din perioada comunistă: „Iute la mânie, tipicar și neîndurător cu nemunca”
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Primul mesaj din partea familiei lui Kim Jong-un, după ce s-a spus că ar fi în comă. Ce zice sora lui
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute