Premierul Luca Niculescu nu ratează nicio ocazie să anunțe victorios că se apucă de treabă chiar din această seară. După primul mesaj transmis de la tribună, în calitate de prim-ministru, a urmat o scurtă conferință de presă, iar acum a venit rândul unui nou mesaj pe Facebook. Pe toate canalele, Niculescu transmite același lucru: se apucă de treabă din această seară!
Premierul desemnat Luca Niculescu a primit marți, 20 octombrie, votul de încredere al Parlamentului pentru învestirea Cabinetului său. Acesta a acumulat un număr uriaș de voturi exprimate, 338, dintre care 280 „pentru”, respectiv 58 „împotrivă”, peste necesarul de minimum 233 de voturi pozitive.
De la Tribună, acesta a anunțat victorios că se apucă de treabă încă din această seară:
”Este un moment important în România. Ieșim după aproape șase luni de criză. Ne punem imediat pe treabă”, a transmis Niculescu.
A urmat apoi o scurtă conferință în care a subliniat același lucru: ”Din această seară, România are un guvern cu puteri depline. Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va fi în această seară”.