România trece la ora de iarnă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 24 spre 25 octombrie. Ora 4.00 devine ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 25 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.
România revine astfel de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român.
Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).
România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.
Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.
Trecerea la ora de iarnă are loc în ultima duminică din luna octombrie, iar anul acesta este mai devreme, la 25 octombrie, deoarece duminica următoare se intră deja în luna noiembrie.
Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
În noaptea de 24/25 octombrie 2026, când ora 04:00 (ora oficială de vară) devine ora 03:00 (ora oficială de iarnă), toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 04:00 vor pleca la orele prevăzute în Mersul Trenurilor în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate deja în circulaţie după ora 04:00 (ora de vară) vor opri în staţiile din parcurs stabilite şi vor staţiona până la ora de plecare prevăzută în noul orar (ora Europei Orientale). De asemenea, trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Având în vedere că şi în ţările vecine cu România trecerea de la ora de vară la ora oficială a Europei Orientale se face în aceeaşi zi, 25 octombrie 2026, trenurile internaţionale vor circula, între staţiile de frontieră, conform orarului din Mersul Trenurilor în vigoare.
Schimbarea orei poate afecta diferit oamenii, în funcţie de vârstă, stil de viaţă şi sănătate. Specialiştii susţin că schimbările de oră pot cauza anumite probleme temporare în ritmul circadian, ceea ce poate duce la oboseală, somnolenţă, scăderea performanţei la locul de muncă şi creşterea riscului de accidente. Copiii şi vârstnicii pot fi cei mai afectaţi, deoarece ritmurile lor biologice sunt mai sensibile la schimbări.
Adaptarea la ora de iarnă poate influenţa şi dispoziţia emoţională a oamenilor, deoarece zilele mai scurte şi mai puţină lumină naturală pot creşte riscul de depresie sezonieră, un tip de depresie legat de schimbările de sezon, în special în lunile de iarnă.
România va reveni la ora de vară în ultima duminică din martie, pe 28 martie 2027, când ora 3:00 va deveni ora 4:00.