Prima pagină » Știri politice » Dosarul „TROFEUL CALITĂȚII”. DNA cere MAJORAREA pedepsei lui Năstase, susținând că o condamnare de 2 ani de închisoare „nu este îndestulătoare pentru îndreptarea inculpatului”

Dosarul „TROFEUL CALITĂȚII”. DNA cere MAJORAREA pedepsei lui Năstase, susținând că o condamnare de 2 ani de închisoare „nu este îndestulătoare pentru îndreptarea inculpatului”

Catalin Lupasteanu
Dosarul
ULTIMA ORĂ!

Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut, miercuri, majorarea pedepsei de doi ani de închisoare cu executare primită de Adrian Năstase în prima instanță care a judecat dosarul „Trofeul calității”, arătând că doar astfel poate fi atins scopul pedepsei.

Completul de cinci judecători al instanței supreme a reluat, miercuri, dezbaterile în dosarul „Trofeul calității”. Instanța a respins mai multe solicitări ale avocaților lui Adrian Năstase, iar ulterior a anunțat că dosarul se află în stare de judecată, dând cuvântul procurorului DNA pentru susținerea recursului.

Reprezentantul DNA a arătat că instanța de fond a aplicat o pedeapsă prea mică în cazul lui Adrian Năstase în raport de gradul de pericol al faptelor de care este acuzat în acest dosar și că cei trei judecători de la fond nu au ținut cont de calitatea acțiunilor comise de acesta.

Procurorul a susținut că actuala pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare stabilită în cazul lui Adrian Năstase „nu este îndestulătoare pentru îndreptarea inculpatului”.

Totodată, procurorul a arătat că instanța de fond a achitat-o în mod greșit pe Irina Paula Jianu pentru spălare de bani, cerând astfel condamnarea acesteia și pentru această faptă.

Procurorul a mai cerut ca lui Adrian Năstase, Irinei Paula Jianu și lui Bogdan Popovici să le fie interzise mai multe drepturi civile.

Instanța ascultă pledoariile apărării, iar în final va da dreptul inculpaților să-și spună ultimul cuvânt. La finalul dezbaterilor, instanța va rămâne în pronunțare, urmând să ia o decizie definitivă în dosarul „Trofeul calității”.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către un complet de trei judecători al instanței supreme, în dosarul „Trofeul calității”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

În același dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la Completul de cinci judecători al instanței supreme.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc